E natural ca atunci cind platesti pentru ceva sa si primesti acel lucru, platit cu bani cistigati din greu. Cei mai
multi dintre americani vor fi de acord cu mine in aceasta privinta. Sistemul de cumparare si utilizare a biletelor de avion este atit de
incurcat si de complicat in zilele noastre incit e foarte posibil ca nici o singura persoana dintr-un zbor de 200 de pasageri sa nu fi platit
acelasi pret pentru acelasi zbor.
Iata, de exemplu, ieri, eu am platit in in mod deliberat un pret mai mare pentru un zbor pentru ca
trebuia sa fiu in New York inainte de ora 4 dupa-amiaza. Zborul meu trebuia sa aterizeze la prinz. M-am trezit la 3 dimineata ca sa prind
prima parte a zborului, care decola la 6, dar acela a avut o intirziere de doua ore din cauza unei probleme tehnice. Am reusit sa ma transfer
intr-un alt zbor cu decolare la ora 7, dar si acela a stat cu toti pasagerii imbarcati timp de doua ore si jumatate pe pista pentru a astepta
sa treaca o furtuna care se afla deasupra Detroit-ului, unde trebuia sa ajung pentru a schimba avionul spre New York. Am ajuns in fine la
Detroit la ora prinzului, dar pierdusem deja legatura spre New York. Am reusit totusi sa obtin un loc intr-un avion care ar fi plecat din
Detroit la 1:45 dupa-amiaza pentru a ajunge in New York la 3 si jumatate, putin inainte de ora mea limita, 4 dupa-amiaza, cind trebuia musai
sa fiu acolo. Din pacate, si acest zbor a fost intirziat tot cu toti pasagerii imbarcati, iar problema tehnica pe care a avut-o a fost atit
de serioasa incit a fost nevoie sa se gaseasca un nou avion care sa il inlocuiasca, in care sa se transfere toate bagajele si care a fost
programat spre decolare cu o ora si jumatate mai tirziu decit zborul initial. Noul avion a stat si el pe pista inca o bucata de vreme si a
reusit, in fine sa decoleze putin dupa ora 4. Am ajuns la New York la 6 dupa-amiaza.
Eram absoluta furioasa.
Ce vreau, de fapt, sa
demonstrez cu acest exemplu? Sigur ca asemenea situatii au loc, mai ales cind vine vorba de zburat cu avionul. Nu ai ce face cind e furtuna
afara. Problemele tehnice sint si ele parte din cotidian. Cuplul de linga mine incerca sa ajunga la inmormintarea surorii sotului si au fost
aproape de a nu mai ajunge deloc. Ce responsabilitate are, insa, o companie aeriana fata de clientii de la care a cerut sute, daca nu mii, de
dolari atunci cind vine vorba de a presta serviciul pentru care a fost platita? In mintea mea, relatia dintre mine si companie e una
contractuala: eu le platesc lor trei sute de dolari ca sa ma duca la New York pina la prinz. Din punctul lor de vedere, insa, aceeasi relatie
pare sa fie ceva de genul: eu le platesc lor, iar ei incearca sa ma duca la destinatie.
Furia pe care am simtit-o pe drumul de aproape doi
kilometri pina la noua aeronava in Detroit, m-a facut sa ma gindesc la originile ei. Venea ea, oare, din faptul ca, eu, americanca fiind, am
un foarte ascutit simt al corectitudinii si dreptatii? Ceea ce se petrecea nu era corect. O singura problema tehnica si o furtuna pot fi
iertate. Dar doua sau trei probleme tehnice si o stewardesa care intirzie la decolare (pina si asta a fost motiv de intirziere!) par sa fie
mai mult decit coincidenta.
Cu toate acestea, cum ma indreptam cu pasi nervosi si apasati catre avion, mi-au venit in minte toti acei
oameni care, in lumea larga, sufera sub sisteme social-politice in care nici macar nu se asteapta sa primeasca pentru ceea ce platesc. Ba
inca trebuie sa fie bucurosi ca pot plati pentru ca numai astfel pot avea o sansa de a primi ceva. Pentru mine, insa, ceea ce se petrecea era
gresit. E gresit sa platesti pentru ceva si sa primesti in schimba numai jumatate din ceea ce ti se cuvine pentru banii platiti. As fi putut
sa merg cu masina pina la New York si mi-ar fi luat la fel de mult timp, dar m-ar fi costat mai putin. Ceea ce mai contribuia la furia si la
frustarea mea era si realizarea faptului ca as fi avut si alte posibilitati, dar am ales-o, fara sa vreau, pe cea gresita. Poate ca aici e si
diferenta: intr-o societate unde nu ai de ales, poate ca nu ai ce regreta. Sau ai?
multi dintre americani vor fi de acord cu mine in aceasta privinta. Sistemul de cumparare si utilizare a biletelor de avion este atit de
incurcat si de complicat in zilele noastre incit e foarte posibil ca nici o singura persoana dintr-un zbor de 200 de pasageri sa nu fi platit
acelasi pret pentru acelasi zbor.
Iata, de exemplu, ieri, eu am platit in in mod deliberat un pret mai mare pentru un zbor pentru ca
trebuia sa fiu in New York inainte de ora 4 dupa-amiaza. Zborul meu trebuia sa aterizeze la prinz. M-am trezit la 3 dimineata ca sa prind
prima parte a zborului, care decola la 6, dar acela a avut o intirziere de doua ore din cauza unei probleme tehnice. Am reusit sa ma transfer
intr-un alt zbor cu decolare la ora 7, dar si acela a stat cu toti pasagerii imbarcati timp de doua ore si jumatate pe pista pentru a astepta
sa treaca o furtuna care se afla deasupra Detroit-ului, unde trebuia sa ajung pentru a schimba avionul spre New York. Am ajuns in fine la
Detroit la ora prinzului, dar pierdusem deja legatura spre New York. Am reusit totusi sa obtin un loc intr-un avion care ar fi plecat din
Detroit la 1:45 dupa-amiaza pentru a ajunge in New York la 3 si jumatate, putin inainte de ora mea limita, 4 dupa-amiaza, cind trebuia musai
sa fiu acolo. Din pacate, si acest zbor a fost intirziat tot cu toti pasagerii imbarcati, iar problema tehnica pe care a avut-o a fost atit
de serioasa incit a fost nevoie sa se gaseasca un nou avion care sa il inlocuiasca, in care sa se transfere toate bagajele si care a fost
programat spre decolare cu o ora si jumatate mai tirziu decit zborul initial. Noul avion a stat si el pe pista inca o bucata de vreme si a
reusit, in fine sa decoleze putin dupa ora 4. Am ajuns la New York la 6 dupa-amiaza.
Eram absoluta furioasa.
Ce vreau, de fapt, sa
demonstrez cu acest exemplu? Sigur ca asemenea situatii au loc, mai ales cind vine vorba de zburat cu avionul. Nu ai ce face cind e furtuna
afara. Problemele tehnice sint si ele parte din cotidian. Cuplul de linga mine incerca sa ajunga la inmormintarea surorii sotului si au fost
aproape de a nu mai ajunge deloc. Ce responsabilitate are, insa, o companie aeriana fata de clientii de la care a cerut sute, daca nu mii, de
dolari atunci cind vine vorba de a presta serviciul pentru care a fost platita? In mintea mea, relatia dintre mine si companie e una
contractuala: eu le platesc lor trei sute de dolari ca sa ma duca la New York pina la prinz. Din punctul lor de vedere, insa, aceeasi relatie
pare sa fie ceva de genul: eu le platesc lor, iar ei incearca sa ma duca la destinatie.
Furia pe care am simtit-o pe drumul de aproape doi
kilometri pina la noua aeronava in Detroit, m-a facut sa ma gindesc la originile ei. Venea ea, oare, din faptul ca, eu, americanca fiind, am
un foarte ascutit simt al corectitudinii si dreptatii? Ceea ce se petrecea nu era corect. O singura problema tehnica si o furtuna pot fi
iertate. Dar doua sau trei probleme tehnice si o stewardesa care intirzie la decolare (pina si asta a fost motiv de intirziere!) par sa fie
mai mult decit coincidenta.
Cu toate acestea, cum ma indreptam cu pasi nervosi si apasati catre avion, mi-au venit in minte toti acei
oameni care, in lumea larga, sufera sub sisteme social-politice in care nici macar nu se asteapta sa primeasca pentru ceea ce platesc. Ba
inca trebuie sa fie bucurosi ca pot plati pentru ca numai astfel pot avea o sansa de a primi ceva. Pentru mine, insa, ceea ce se petrecea era
gresit. E gresit sa platesti pentru ceva si sa primesti in schimba numai jumatate din ceea ce ti se cuvine pentru banii platiti. As fi putut
sa merg cu masina pina la New York si mi-ar fi luat la fel de mult timp, dar m-ar fi costat mai putin. Ceea ce mai contribuia la furia si la
frustarea mea era si realizarea faptului ca as fi avut si alte posibilitati, dar am ales-o, fara sa vreau, pe cea gresita. Poate ca aici e si
diferenta: intr-o societate unde nu ai de ales, poate ca nu ai ce regreta. Sau ai?
