* redăm mai jos, integral, dreptul la replică trimis de prof. Mușat Angelica, directorul Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu
Legat de articolul publicat de dumneavoastră în data de 20.06.2024, în legătură cu situația întreruperii energiei electrice în timpul examenului de competențe digitale, dar și a prezenței mele în școală și a atribuțiilor pe care le îndeplinesc în Comisia de Bacalureat, informațiile au fost total eronate.
Eu am fost în incinta școlii în data de 20.06.2024, în intervalul 8.00 – 16.15, dovezi în acest sens fiind: camerele de supraveghere din unitatea de învățământ – Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila, serviciul pază- schimbul I și schimbul II, elevii școlii cu care am comunicat și am interacționat în pauze , personalul școlii, colegii de cancelarie dar și controlul tematic desfășurat pentru finalul anului școlar de către Inspectoratul Școlar Județean, Brăila ,care s-a derulat aproximativ, în intervalul 11.30 – 13.30.
Nu sunt președintă a Comisiei de bacalaureat – competențe lingvistice și digitale deoarece am avut în încadrare, în acest an școlar, clasa a XII-a și conform Metodologiei trebuia să fiu evaluator pentru competențe lingvistice – limba română.
Totodată specific faptul că mi – ați menționat numele în articol fără acordul meu, ceea ce încalcă GDPR.
La ora 17.00, în data de 20.06.2024, când am văzut articolul am sunat la redacție iar domnul care mi-a răspuns era foarte supărat, spunându-mi să îl las să-și facă treaba. Cu toate astea ceea ce am informat eu nu a apărut ieri în articol.
Aștept ca publicația, în care noi ca școală, aveam încredere, să informeze corect, după verificarea surselor și informațiilor primite.
Consider că articolul a avut drept scop denigrarea mea, ca persoană, dar și a școlii, școală în care noi suntem o echipă unită ce coordonează corect activitățile școlare și derulează o serie de proiecte în interesul net superior al elevilor.
Specific faptul că ieri când s-a întrerupt furnizarea energiei electrice s-au luat toate măsurile ce se impun pentru remedierea situației.
Prof. Mușat Angelica – director al Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, Brăila