Drama colonelului Stoica. Eroul decorat şi de Rege şi de sovietici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drama colonelului Stoica. Eroul decorat şi de Rege şi de sovietici

• ofiţer al Regimentului 5 Grăniceri Brăila, Petre Stoica a fost decorat cu cele mai înalte ordine, pentru ca, după război, să fie marginalizat • lt. colonelul Stoica a primit “Coroana României” pe timp de pace cl. a V-a, “Coroana României” cl. V cu spade şi panglică de virtute militară, “Coroana României” cl. IV cu panglică de virtute militară şi frunze de stejar şi “Steaua României” cl. V cu spade • cununat de generalul Toniţă, Petre s-a căsătorit cu Elena, fiica comerciantului Gh. Capriş, din Brăila, iar evenimentul a fost relatat de ziarul “Fulgerul”  • veteran de război şi prieten cu generalul-erou Gh. Avramescu, lt. colonelul Petre Stoica a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct

 

Decorat cu Ordinul “Steaua României” cu spade în grad de cavaler şi cu Ordinul “Coroana României” în grad de ofiţer, lt. colonelul Petre Stoica, ofiţer al Regimentului 5 Grăniceri Brăila şi comandant al Regimentului 27 Dorobanţi pe front, care s-a acoperit de glorie, luptând din Basarabia şi până în Cehoslovacia - cununat de însuşi generalul Nicolae Toniţă, Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul” - a trăit drama ofiţerilor români de carieră, expulzaţi din Armata Română sau aruncaţi în închisori după instalarea dictaturii comuniste. Silit să părăsească armata, după ce fusese decorat chiar de sovietici, colonelul Petre Stoica - prietenul de familie al generalului-erou Gheorghe Avramescu, asasinat de ruşi în anul 1945 - a murit la vârsta de 60 de ani, după ce a făcut infarct în urma afecţiunilor dobândite în război şi după ce i-a fost percheziţionată casa. Miliţienii i-au confiscat coiful şi sabia de paradă, dar i-au lăsat decoraţiile. L-au condus pe ultimul drum şi l-au plâns camarazii de la fostul Regiment 5 Grăniceri.

La 60 de ani de la moartea sa, unicul copil, fiica sa, Eugenia Scarlat, acum în vârstă de 87 de ani, ne-a împărtăşit faptele de arme ale părintelui, pe nedrept aruncate în uitare.

 

Carieră militară de excepţie

 

Născut în anul 1899, într-o familie de gospodari din Domneşti, judeţul Ilfov, lt. colonelul Petre Stoica, ofiţer al Regimentului 5 Grăniceri (încartiruit la Brăila), a urmat o strălucită carieră militară în perioada interbelică şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind răsplătit cu înalte ordine de către Regele Mihai şi de către armata sovietică deopotrivă, după ce a luptat până la Stalingrad şi apoi până în Cehoslovacia. În anul 1946, a fost silit să părăsească Armata Română, în timpul epurărilor comandate de comunişti.

Petre a învăţat şcoală la îndemnul preotului şi învăţătorului din sat, astfel că, în anul 1912, era elev al Gimnaziului “Gheorghe Şincai” din Bucureşti (azi colegiu naţional), unde a intrat cu media 9.45. A urmat apoi Şcoala Militară de Educaţie Fizică şi Sport şi Şcoala Militară de Infanterie (1922). Avansat locotenent în anul 1925, Petre Stoica a fost repartizat la Brăila, ca ofiţer al Regimentului 5 Grăniceri. Avansat căpitan în 1935, Stoica devine comandant de companie la Olăneşti, jud. Cetatea Albă, după care revine la Brăila, unde stă până la declanşarea ostilităţilor, în vara anului 1941.

Puţine lucruri se cunosc despre faptele de arme ale ofiţerului de grăniceri în Războiul din Răsărit, pentru că însemnările sale, făcute până la moartea sa, în anul 1960, ocolesc cu grijă subiectul devenit tabu, din pricina represaliilor autorităţilor. Potrivit propriilor declaraţii, Petre Stoica a participat, în ianuarie 1941 - împreună cu col. C. Vlădescu, ambii comandanţi ai Cercului Teritorial Brăila - la “potolirea răscoalei legionare”.

Devenit comandant al Batalionului II din cadrul Reg. 5 Grăniceri, Stoica ajunge la Cetatea Albă la 1 noiembrie 1941, făcându-şi datoria faţă de ţară până pe 16 aprilie 1944, când ruşii au auns la Nistru, ameninţând hotarele României. Potrivit celor afirmate de fiica sa, Petre Stoica “a participat la eliberarea Basarabiei, la trecerea Nistrului - Bug, ajungând până la sud de Stalingrad”. Din Basarabia, maiorul Petre Stoica ajunge în Dobrogea, iar după armistiţiul cu ruşii, în judeţul Galaţi, la Bereşti. Imediat după aceea, va lupta contra foştilor aliaţi. “De acolo, am primit ordin telegrafic să plec pe front, direct la partea operativă a Regimentului 27 Dorobanţi, în Cehoslovacia. La acest regiment am fost comandant de batalion, ajutor ad-tiv şi comandant”, povesteşte lt. colonelul Petre Stoica în memoriile sale, păstrate de familie.

 

Decorat cu cele mai înalte ordine, expulzat apoi din Armata Română

 

Aflat la comanda Regimentului 27 Dorobanţi, în Moravia (Cehoslovacia), brăileanul este la un pas de a fi încercuit de trupele germane, după ce trupele ruseşti s-au retras circa 10 km, lăsându-l singur. “Am reuşit nu numai să rezist singur, dar chiar să şi oblig pe germani să se retragă”, avea să consemneze colonelul Petre Stoica. Acest lucru avea să fie apreciat de către generalul Teodorescu, comandantul brigăzii, dar şi de către generalii sovietici prezenţi la comandament. Ulterior, avea să fie propus pentru decorare.

Petre Stoica a primit nenumărate distincţii militare, dintre care amintim: Crucea comemorativă 1916-1918, “Coroana României” pe timp de pace cl. a V-a, Medalia pentru 25 de ani de serviciu ca ofiţer activ, “Coroana României” cl. V cu spade şi panglică de virtute militară, “Coroana României” cl. IV cu panglică de virtute militară şi frunze de stajar, “Steaua României” cl. V cu spade (pentru devotament la comanda batalionului de grăniceri). În afară de acestea, a primit mai multe decoraţii sovietice pentru fapte de arme în Cehoslovacia.

 

Nunta cu Elena Capriş, eveniment monden

La 13 noiembrie 1932, locotenentul (pe atunci) Petre Stoica s-a căsătorit cu Elena, fiul comerciantului Gh. Capriş, care avea cea mai mare fabrică de mezeluri din Brăila, pe B-dul Carol. Cununia a fost oficiată de însuşi părintele Noapteş, protopopul Brăilei. Iată ce consemna, printre altele, ziarul “Fulgerul” în numărul său din 17 noiembrie 1932, la rubica “Carnet monden”: “Duminică, 13 nov., a avut loc în saloanele Cercului Militar căsătoria d-rei Elena Capriş cu lt. Petre Stoica, din Regimentul 5 Grăniceri. Tânăra este fiica d-lui Capriş, simpaticul nostru concetăţean (...) S-a petrecut până în zorii zilei, în acordurile Orchestrei Grănicerilor şi a lui Petrică Oancea”. În acelaşi carnet monden, se mai spune că mirii au fost cununaţi de lt. colonelul Toniţă Nicolae (viitorul general), că au fost prezenţi o mulţime de ofiţeri şi că bufetul a fost pregătit de socrul mic, proprietarul fabricii de mezeluri.

După un an, în 1933, soţii Stoica au avut o fiică, Eugenia.  

 

La un an de la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, pe 22 iunie 1942, Ministerul Apărării Naţionale dădea publicităţii bilanţul luptelor purtate de ostaşii români în Răsărit, pentru eliberarea Basarabiei şi a celorlalte provincii româneşti smulse din trupul Ţării. Astfel, în luptele purtate în Basarabia şi Bucovina, şi-au dat viaţa sau au fost daţi dispăruţi 449 de ofiţeri, 207 subofiţeri şi 10.702 soldaţi, iar între Nistru şi Bug alţi 1.108 ofiţeri, 404 subofiţeri şi 28.815 soldaţi. Încă 250 de ofiţeri, 158 de subofiţeri şi 7.149 de soldaţi şi-au dat viaţa ori au fost daţi dispăruţi în operaţiunile militare desfăşurate între Bug şi Nipru, în Kerci, Doneţ şi Sevastopol. În total, într-un singur an de război (22 iunie 1941 - 22 iunie 1942), s-au jertfit pentru eliberarea provinciilor româneşti 1.792 de ofiţeri, 769 de subofiţeri şi 47.116 soldaţi de la toate armele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro