Dragomir vrea să cumpere o şalupă, pentru a face turism pe Dunăre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragomir vrea să cumpere o şalupă, pentru a face turism pe Dunăre

• investiţia ar putea fi realizată prin fonduri europene şi bani de la bugetul local, în momentul în care se vor deschide programele pentru pescuit • în ciuda insuccesului înregistrat de Consiliul Judeţean cu nava Ovidiu la capitolul închirieri pentru plimbări pe Dunăre, edilul-şef consideră că o ambarcaţiune mică ar fi o variantă mult mai bună

 

Municipalitatea ar putea face demersurile în acest an în vederea achiziţionării unei ambarcaţiuni de dimensiuni mici pentru a organiza curse turistice pe Dunăre. Primarul Marian Dragomir a afirmat, ieri, că o asemenea investiţie s-ar putea realiza prin fonduri europene şi bani de la bugetul local, însă în momentul în care vor putea fi accesate programe legate de pescuit. Edilul-şef a mai adăugat că, din punctul său de vedere, o asemenea investiţie ar merita şi ar aduce profit ulterior. Acesta susţine că o şalupă de maxim 25 de locuri ar prezenta un interes mult mai mare decât un vapor (aşa cum e cazul navei Ovidiu deţinută de Consiliul Judeţean), iar preţul unui bilet pentru o cursă ar putea fi unul extrem de accesibil pentru brăileni.

“Primăria Municipiului Brăila intenţionează să cumpere o şalupă cu un număr de 15 - 25 locuri, care să fie folosită în weekend pentru diverse curse regulate de 30 - 60 minute pe Dunăre. Şalupa va fi folosită doar de către cetăţenii municipiului, în baza unui bilet pe care îl vom stabili la un preţ cât mai promoţional, astfel încât să nu avem costuri foarte mari. Mă refer la faptul că nu va fi pentru cei din Primărie, ci pentru turişti. Investiţia va fi din fonduri europene şi buget local. Dacă se vor deschide programele respective pentru pescuit, aş vrea să realizăm acest lucru în 2017”, a declarat Dragomir.

Sursa citată a mai apreciat că vaporul deţinut de municipalitate este închiriat şi în prezent, dar destul de rar, dat fiind capacitatea acestuia şi preţul pe care îl impune, la fel cum se întâmplă şi în cazul navei Ovidiu a CJ-ului. Însă, potrivit lui Dragomir, şalupa ar rezolva problema costurilor foarte mari de întreţinere şi ar fi suficientă pentru a oferi servicii brăilenilor care vor doar o scurtă plimbare pe Dunăre.

 

«Sunt foarte mulţi tineri care nu s-au plimbat niciodată cu şalupa pe Dunăre»

Dragomir a afirmat că municipalitatea va gândi câteva trasee pentru şalupă, astfel încât să se poată efectua curse regulate.

“Eu cred că foarte mulţi brăileni îşi doresc să se plimbe pe Dunăre. Sunt cei un pic nostalgici, care îşi aduc aminte de acele curse regulate între Brăila şi Galaţi. De asemenea, sunt foarte mulţi tineri care nu s-au plimbat niciodată cu şalupa pe Dunăre şi se uită doar la cei care au bărci private. Cred că Primăria Municipiului Brăila ar trebui să se implice pe această zonă pentru a da tuturor posibilitatea ca în baza unui bilet - care reflectă doar costul combustibilului şi salariul personalului de pe acea şalupă -, să poată să se plimbe pe Dunăre. Astfel şi cei care vin din alte localităţi ar putea face asta. Pentru că vorbim până la urmă de promovarea oraşului, de o activitate suplimentară pentru petrecerea timpului liber pentru cei care vin şi aleg Dunărea ca zonă de recreere. (...) Am văzut la Mangalia o astfel de variantă. Lumea stătea la rând să se plimbe jumătate de oră pe Marea Neagră cu acea şalupă”, a conchis primarul.

Precizăm că şi Consiliul Judeţean a încercat să folosească nava “Ovidiu” pentru astfel de curse turistice însă din cauza preţului foarte ridicat pe care îl implică închirierea ambarcaţiunii, ideea nu s-a bucurat deloc de succes. Tot de la CJ, pe vremea când instituţia a fost condusă interimar de PSD-istul Viorel Mortu, s-a adus în discuţie realizarea unor contracte cu cei care deţin şalupe pentru serviciul water-taxi, însă şi acest proiect a rămas undeva la stadiul de schiţă pe hârtie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro