"Domnul Mititelu a venit cu o hârtie, pentru că nu-l interesa licitaţia la drepturile de televiziune. Îl interesa să facem o anchetă la Ligă că nu ştiu ce s-a întâmplat, ori noi nu avem calitatea să facem aşa ceva. Dorea să se facă o anchetă faţă de nu ştiu ce înscrisuri, dar noi nu suntem cercetare penală, nu suntem institut grafologic. Cum să fac eu ce îmi spune mie Mititelu. El dorea ca LPF, prin Adunarea Generală, să pună căluşul în gură comisiilor jurisdicţionale, care sunt autonome. Ne-am prins şi noi, pentru că avem jurişti deştepţi, iar eu nu sunt prost aşa cum crede Mititelu", a spus Dragomir.
Adrian Mititelu a declarat, ieri, că Dumitru Dragomir a refuzat introducerea pe ordinea de zi a Adunării Generale propunerea sa de creare a unei comisii de verificare şi control a comisiilor jurisdicţionale. "Am avut o propunere pe care am vrut să o introduc pe ordinea de zi şi care era agreată de majoritatea membrilor şi nu a vrut să mi-o introducă. Era o propunere pentru crearea unei comisii de verificare şi control vizavi de cazul Găman şi Bărboianu. Pentru că falsul s-a făcut aici şi Liga este răspunzătoare. Iar el n-a vrut să supună forului această propunere, tratează totul cu flit", a precizat oficialul grupării Universitatea Craiova.
Referitor la afirmaţiile lui Mititelu potrivit cărora, în cazul în care jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu vor fi declaraţi liberi de contract de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor, va lua sediul ligii profesioniste în compensaţie, Dragomir a răspuns: "Nu are el atâta putere să ia sediul Ligii, pentru că l-am făcut eu. Nici chiar eu nu îl iau", a spus Dragomir, care a precizat că nu îl interesează ce se va întâmpla cu cei doi jucători.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.