"Un domn de la Steaua a dat declaraţie acum o săptămână că «eu şi numai eu am trimis valiza la Cluj pentru premiere». Şi atunci au venit juriştii şi au spus «este o probă nouă, conform regulamentului, dânsul a recunsocut că este premiere, acum să vedem dacă declaraţia pe care a dat-o la justiţie coincide cu ce a spus dânsul la televizor». Şi pentru premiere, Comitetul Executiv al FRF a modificat regulamentul şi a dat pedepsele cele mai aspre. Nu se prescrie nici peste 10 ani. Noi ştiam că valiza a fost trimisă pentru cumpărare de pământ. Noi, pe linie sportivă, trebuie să luăm în calcul declaraţia dânsului. Este un element nou asupra unei probleme. Dar este greu şi cu chestia asta... Domnul Becali poate să spună că a glumit, dar dacă este declaraţie dată la instanţă nu mai poate să fie o glumă. Nu ştiu ce va urma, că nu am studii juridice", a declarat Dragomir.
Cazul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat într-o conferinţă de presă, după Adunarea Generală a LPF, că se va redeschide cazul "Valiza", dosar în care clubul Steaua este acuzat că a încercat să premieze jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj din 2008.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a XXXIV-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I - circa 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu "CFR 1907 Cluj". Cei 1,7 milioane de euro găsiţi atunci în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestraţi printr-o ordonanţă din 8 mai 2008. Cazul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.