Dragomir «se zbate» pentru readucerea scrumbiei în plasele brăilenilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragomir «se zbate» pentru readucerea scrumbiei în plasele brăilenilor

Deputatul PSD Brăila Marian Dragomir încearcă să înlăture plasele fixe din Marea Neagră, care nu permit accesul scrumbiei în Dunăre şi crează mai multe probleme de ordin ecologic. Acesta susţine că în ultimii ani s-a constatat o reducere a efectivelor de scrumbie prinsă în zona noastră şi că piaţa brăileană a fost invadată de scrumbie capturată în Marea Neagră sau la gurile Dunării, fapt ce a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte dificultatea ca acest peşte să ajungă la locurile de reproducţie. Parlamentarul a constatat că în luna februarie a anului 2012, la solicitarea asociaţiilor de pescari comerciali de la Marea Neagră, a fost modificat Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 449/2008, astfel încât, nu se mai sancţionează folosirea setcilor fixe pentru pescuirea scrumbiei la Marea Neagră. "Eliminarea acelei sancţiuni a permis amplasarea de setci fixe pe Marea Neagră, care au blocat de cele mai multe ori intrarea scrumbiei la Dunăre. Folosirea unor plase foarte fine şi cu ochiuri mici, specifice pentru pescuitul scrumbiei a generat şi distrugerea puietului unor specii protejate în special de sturion, pentru care statul alocă fonduri pentru populare şi protecţie.
În caz de vreme rea sau când sunt furtuni pe Marea Neagră aceste setci stau fixe pe fundul mării pentru o perioadă îndelungată, timp în care capturile mor şi nu mai pot fi eliberate sau valorificate pentru consum uman. În cadrul lucrărilor Comisiei de agricultură din această săptămână s-a dezbătut proiectul de lege prin care «se va interzice pescuitul comercial în Marea Neagră prin folosirea de setci fixe pentru scrumbie». Se va putea pescui scrumbia cu unelte de pescuit de tip talian marin şi cu setci purtate în derivă sub supravegherea pescarilor autorizaţi. La acest proiect am avut mai multe intervenţii în sensul reglementării corecte a pescuitului scrumbiei deoarece prin amplasarea de setci fixe în Marea Neagră, de regulă, aproape de gurile Dunării, s-a blocat accesul de la Marea Neagră în Dunăre a bancurilor de scrumbie, dar mai ales către zonele de reproducţie", a declarat Dragomir.

Proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Comisiei de agricultură

Deputatul PSD susţine că a luat în calcul şi plângerile pescarilor din judeţul Brăila care au acuzat faptul că scrumbia nu mai poate urca pe Dunăre datorită blocajului cu plase fixe la Marea Neagră. "În sprijinul meu a avut o intervenţie specială dl. vicepreşedinte Liviu Harbuz, unul dintre apărătorii populaţiei de delfini, dar şi mai mulţi colegi. În final, proiectul de lege a primit aviz favorabil din partea Comisiei de agricultură şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, şi apoi sper să fie promulgat de preşedinte. Chiar dacă procedurile prevăd anumite termene ce trebuie respectate şi este posibil ca această interdicţie să se aplice începând cu anul următor, sunt convins că prin interzicerea plaselor fixe pentru pescuitul scrumbiei în Marea Neagră se va da o şansă peştelui de a avea acces la locurile de reproducţie şi implicit de a se reproduce, dar se va crea şi un mediu concurenţial corect pentru pescarii de la Dunăre faţă de cei de la Marea Neagră", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro