Dragoş Trifonescu, dublu câştigător al Raliului Dunării - Cupa Avia Travel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragoş Trifonescu, dublu câştigător al Raliului Dunării - Cupa Avia Travel

În week-end-ul trecut, la Brăila s-a desfăşurat cea de-a treia etapă a Campionatului judetean de raliuri tehnico-aplicative, Raliul Dunării - Cupa Avia Travel, o competiţie care s-a derulat pe parcursul a două zile. Vineri, de la 19.30, au avut loc două etape de orientare în oraş, iar a doua zi s-a desfăşurat o etapă de regularitate în judeţ pe traseul Brăila - Cazasu- Romanu - Siliştea - Baldovineşti, sosirea având loc la complexul Armonia, unde s-au defăşurat alte patru probe speciale, deosebit de spectaculoase.
Organizatorul acestui concurs, Motor Sport Club Brăila, cu sprijinul sponsorului şi al Direcţiei pentru Sport a Judeţului, a asigurat un traseu diversificat încât pentru stabilirea clasamentelor finale au trebuit să-şi aducă aportul, în mod egal, ambii membri ai echipajului.
Probele speciale din parcarea complexul Armonia au fost spectaculoase şi cu mult suspans, iar la finalul lor au fost premiaţi toţi concurenţii.
Şi la acest concurs maturitatea şi experienţa au avut câştig de cauză.
După o luptă foarte strânsă, primul loc în clasamentul general i-a revenit echipajului Aurel Stănilă - Dragoş Trifonescu, pe locul secund s-au clasat două echipaje, Mădălin Ignatencu - Daniel Gurtavenco şi Nelu Chesaru -Theodor Gurtavenco.
Clasamentul piloţilor a avut următoarea configuraţie: 1 Dragoş Trifonescu, 2 Nelu Chesaru, 3 Ionuţ Petruca, elevul pilotului Gabriel Moisescu. Premiul special al concursului i-a fost atribuit concurentului Gheorghe Ciobanu, pilotul cu o vechime de 50 de ani în arta şofatului.
"Acest tip de desfăşurare a competiţiei credem că a fost un succes şi mulţumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au ajutat în realizarea acestui frumos eveniment sportiv", a declarat la finalul competiţiei Gheorghe Mihăilă, preşedintele Motor Sport Club.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro