Liviu Dragnea a declarat că zilele următoare va purta discuţii cu reprezentanţi ai PPDD şi că există posibilitatea ca acest partid să intre la guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Dacă din discuţiile pe care le voi purta cu PPDD zilele următoare va reieşi ca lucru bun să intre la guvernare, vom discuta în Biroul Permanent Naţional al PSD şi vom lua o decizie. Cert este că în teritoriu am început deja să încercăm să realizăm majorităţi cu cei de la PPDD pentru că, din păcate, neţinând cont de voinţa cetăţenilor din 2012, exprimată în alegerile locale, când s-a votat cu listă USL, cei de la PNL, pe posturile obţinute pe baza acelei alianţe, vor să schimbe majorităţile politice în condiţiile în care atunci cetăţenii nu au votat PDL", a spus Liviu Dragnea.
El a arătat că va fi analizată, joi sau vineri, situaţia majorităţilor politice locale şi a subliniat că nu este o situaţie care să sperie PSD, dar că este o situaţie care dezamăgeşte foarte mult.
Liviu Dragnea a explicat că Guvernul are o susţinere solidă şi stabilă în Parlament.
"Majoritatea parlmentară este solidă, este stabilă, dar încercăm, în plan local să păstrăm nişte majorităţi pentru a nu tulbura dezvoltarea comunităţilor respective, iar în plan naţional să se constituie o alianţă asumată anti-Băsescu", a mai declarat liderul PSD.
El a mai spus că dacă se va ajunge ca PPDD să intre la guvernare, atunci este posibil să aibă şi portofolii.
Dragnea a mai arătat că dacă se va schimba componenţa guvernului şi structura politică atunci va fi nevoie de un vot în Parlament pentru noul guvern.
"Dacă se schimbă compoziţia guvernului sau structura, Constituţia ne trimite la Parlament", a spus Dragnea.
Întrebat dacă va fi complicat să treacă prin Parlament o nouă formulă guvernamentală el a arătat că alianţa de guvernare are majoritatea în Parlament pentru un nou vot de învestitură al guvernului.
"Nu este complicat pentru că avem majoritatea. Nu este foarte simplu, dar nu este foarte complicat", a mai spus Dragnea.