După 50 de ani de carieră medicală, însemnând o viaţă închinată oamenilor, excelenţa profesională a dr. Petru Coţoiu a fost celebrată de lumea medicală brăileană într-o întâlnire de suflet, găzduită de Muzeul Brăilei. Organizat în premieră de către Colegiul Medicilor Brăila, evenimentul la care au participat numeroşi medici se doreşte a fi începutul unei serii dedicate omagierii valorilor pe care medicina brăileană le-a avut de-a lungul timpului. Colaboratori apropiaţi, foşti discipoli, colegi pentru care dr. Coţoiu reprezintă un mentor, o emblemă a seriozităţii, un reper chirurgical şi un miracol terapeutic, un profesionist de mare probitate ştiinţifică, au dorit să-i fie alături la momentul aniversar, mulţumindu-i pentru cunoştinţele împărtăşite, dar şi pentru darul prieteniei pe care l-au primit de la "pionierul chirurgiei vasculare". Totodată, i-au mulţumit simbolic şi în numele zecilor de mii de pacienţi a căror viaţă a fost salvată sau a fost făcută mai bună de către reputatul medic. Au fost rostite cuvinte încărcate de emoţie şi de recunoştinţă şi au fost evocate amintiri plăcute legate de cariera sărbătoritului de către dr. Mariana Tarachiu, dr. Liliana Chiţanu - preşedintele Colegiului Medicilor Brăila, dr. Bratu Bălan, dr. Cornel Vărzaru, dr. Florin Bulboacă (printr-o intervenţie telefonică de peste hotare), dr. Eugen Iancu, dr. Mihai Iugulescu, dr. Ştefan Bobocescu şi dr. Ion Uţă.
Bănăţean de origine, din comuna Şicula, dr. Petru Coţoiu şi-a început cariera medicală în ianuarie 1958, stabilindu-se în Brăila din 1965. Seniorul chirurgilor brăileni şi-a câştigat, de-a lungul timpului, prestigiul în lumea medicală prin reuşita operaţiilor pe care le-a realizat, unele dintre ele reprezentând premiere, atât în ţară cât şi în afara graniţelor, fiind totodată şi inventatorul unor instrumente de chirurgie vasculară.
Cu ocazia celebrării celor 50 de ani de carieră ai dr. Coţoiu, directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, i-a oferit un album al pictorului Gheorghe Naum şi medalia aniversară "140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga", în semn de preţuire pentru medicul care a scris o pagină remarcabilă din istoria chirurgiei brăilene.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.