Dr. Laura Vizireanu. Ultimul drum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dr. Laura Vizireanu. Ultimul drum

Lacrimi şi durere fără margini la căpătâiul salvatoarei de vieţi, Laura Vizireanu, fosta soţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Mircea Relu Vizitiu. Ieri, în jurul prânzului, zeci de persoane se aflau alături de doctoriţa al cărui trup neînsufleţit a fost depus la Catedrala "Naşterea Domnului" din Brăila, marţi seara. Alături de membrii familiei se aflau şi colegii de la SMURD Galaţi, care au venit ieri cu o coroană de flori. Aceştia au spus că suferinţa este extrem de mare, mai ales că şi ei participă la activităţi salvatoare, la fel ca şi medicul care şi-a pierdut viaţa într-o astfel de misiune.
La un moment dat, din capela unde se afla trupul Laurei a ieşit cu ochii în lacrimi o femeie care o cunoştea de mică pe doctoriţa decedată. Dochiţa Cernamoriţ, care fusese colegă de muncă cu soţia unchiului doctoriţei, ne-a spus că o ştia bine pe Laura Vizireanu şi că aceasta şi-a dorit să devină medic şi să salvaze vieţile oamenilor. Vestea că şi-a pierdut viaţa a dat-o pe femeie peste cap, ea ieşind răvăşită din capelă şi spunând că băieţelul victimei izbucnise în hohote de plâns alături de mama decedată.
"Te uiţi la ea că este o frumuseţe, păcat de ea, vai da ce plânge copilaşul! Of Doamnee! La momente de genul ăsta nu mai ai cuvinte! Am lăsat totul când am auzit ce s-a întâmplat cu doamna Vizireanu. Ea vroia să se facă doctor, asta şi-a dorit. Măcar unul, doi dacă salvau şi spuneau adevărul. Asta a fost. Dar nu are nimeni ce să mai spună, decât că a fost lipsă de profesionalism şi rea-voinţă, aici e rea-voinţă, nu e altceva. Cum adică ceri barcă şi spui nu avem bărci, dai barca, apoi nu avem cheie. Doamne Dumnezeule, nu se poate aşa ceva Dar ferească D-zeu de un cutremur, cine ne salvează!? Nimeni nu ne salvează. Nu-i chiar că aşa a vrut D-zeu, când am auzit că salvat-o, a dus-o la spital, m-am rugat să fie bine. Am încremenit când am auzit că a murit. (...) Şi impactul a fost foarte puternic, dacă domnul ăla a spus că în momentul când elicopterul a atins apa, a şi luat foc, noroc că a fost apa şi s-a stins focul, că altfel şi ardeau", ne-a spus femeia îndurerată.

Suferinţa colegilor de la SMURD

Nu a durat mult şi în zona Catedralei "Naşterea Domnului" din Brăila şi-a făcut apariţia o maşină de la SMURD Galaţi, din interior coborând mai mulţi lucrători care au ţinut să depună o coroană de flori la căpătâiul fostei colege. La întrebările jurnaliştilor, salvatorii de vieţi nu au putut spune decât că pierderea este foarte mare şi că le este extrem de greu. Ei au intrat apoi şi au depus coroana de flori, fiind alături de Laura şi familia acesteia.
"Era o persoană dedicată muncii, foarte serioasă, foarte amuzantă, cât am apucat să o cunosc. Ne-a fost foarte greu când am auzit ce s-a întâmplat. Foarte greu că îi ştiam, că am lucrat cu piloţii, foarte greu că şi noi zburăm şi avem familii. În afară de satisfacţia profesională că lucrezi la cel mai înalt nivel şi că ţi se recunosc meritele, în rest nu ai nici o satisfacţie, nici financiară. Foarte greu!", a spus dr. Adrian Malacu, unul dintre medicii SMURD.
Laura Vizireanu este plânsă de colegii de breaslă, de rude, dar şi de foştii colegi şi foştii profesori din liceu. Profesorul de chimie Veronica Mănăloiu, fosta dirigintă a Laurei Vizireanu, care a absolvit, în 1993, Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila, a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale eleve. "Este una dintre elevele cu care am colaborat foarte bine, pentru că era pasionată de chimie, disciplina pe care o predam eu. După ce am aflat de această nenorocire şi am văzut despre cine este vorba, am căutat caietul de dirigenţie din vremea când Laura mi-a fost elevă şi am găsit acolo detalii de care îmi aduc aminte cu mult drag. În 1991 a participat la Olimpiada de Chimie şi a obţinut o notă foarte bună, 8,50. Era un copil ascultător, cu ambiţie pentru învăţătură, dar şi sociabilă, veselă şi bine integrată în colectivul elevilor. Ce să mai spun, îmi amintesc de şedinţele cu părinţii, în care remarcam faptul că familia Laurei era unită şi preocupată ca ea să aibă o educaţie cât mai bună. M-am bucurat când am aflat că a intrat la facultatea de medicină. De altfel, din clasa ei nu mai puţin de 14 copii au intrat atunci la medicină, iar acum sunt doctori renumiţi, nu numai în România ci şi în alte state, cum ar fi Canada sau SUA. Mă mândream foarte mult cu generaţia lor, pentru ca acum să aflu de această nenorocire. Păcat, mare păcat!", ne-a mai spus profesoara Mănăloiu.
Astăzi, la ora 13.00, Laura Vizireanu va fi condusă pe ultimul drum, ea urmând să se odihnească la Cimitirul "Sf. Constantin".
Reamintim că, în ziua de 15 decembrie, în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD de tip EC 135 în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa, doi piloţi din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi două cadre medicale aparţinând SMURD Constanţa şi-au pierdut viaţa. Echipajul aflat în elicopter la momentul accidentului era alcătuit din pilot, copilot, medic şi asistent SMURD. În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa. În jurul orei 23.00, medicul Laura Vizireanu, fostă Vizitiu, a decedat din cauza traumatismelor suferite în urma prăbuşirii elicopterului SMURD. Brăileanca de 39 de ani, mama unui băieţel de 9 ani, a fost resuscitată aproape o oră şi readusă la viaţă, însă leziunile grave i-au adus sfârşitul. Dumnezeu s-o odihnească-n pace!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro