• procurorii au ajuns la concluzia că faptele de care fusese acuzată nu există • „Au încercat să mă distrugă moral, administrativ, economic şi politic. Au încercat sa-mi intimideze copiii, familia. Nu cred că au reuşit. Probabil că vor mai încerca”, susţine fostul şef de la Pieţe, Simona Drăghincescu, actual consilier judeţean
Dosarul penal de la Piaţă pe numele Simonei Drăghincescu a fost clasat de procurori pe motiv că faptele nu există, asta, după doi ani şi jumătate de cercetări. Rezoluţia a fost dată recent în acest dosar, iar actualul consilier judeţean Simona Drăghincescu susţine că totul ar fi fost un dosar politic la comanda PNL Brăila. Mai mult, ea a făcut publice şi câteva nume ale celor pe care-i consideră artizanii dosarului penal. Într-o scrisoare deschisă transmisă redacţiei noastre, consilierul subliniază că întreaga sa activitate la conducerea Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor s-a încadrat în litera şi spiritul legii, ea devenind o ţintă pentru adversarii politici după ce le-ar fi încurcat socotelile cu retrocedările de terenuri de sub pieţele brăilene, cu referire la cazul Concordia şi Piaţa Halelor. „De la început, ştiind care este adevărul, am declarat public că sunt nevinovată, că am respectat ad literam legea generală sau locală, oricare a fost aceea. Am declarat şi declar public că dosarul penal nr 182/P/2014, transformat în dosarul penal nr 341/P/2015 fără nicio justificare juridică, a fost un dosar politic, înscenat de exponenţii politici ai unor grupuri de interese pe care eu le-am deranjat prin declaraţiile publice, emisiunile realizate sau prin acţiunile juridice demarate de-a lungul timpului. Acest dosar penal şi toate mizeriile juridice, josnice, s-au realizat prin intermediul reprezentaţilor PNL Brăila aflaţi vremelnic în administraţia publică locală respectiv viceprimarul PNL Dănăila-Zaharia Alexandru şi conducerea PNL-istă a SC APT SA Brăila, Bălan Costel Dănuţ prin plângerile făcute sau documentele nelegale emise în mod unilateral. Au participat oficial la susţinerea acestor mizerii, prin declaraţiile publice făcute, consilierul local municipal PNL Ciocan Ilie Eduard (cumnatul lui Cătălin Boboc) şi consilierul local municipal PPLC Ene Tache, ambii reprezentanţii CLM Brăila în AGA la SC APT SA Brăila, care ar fi trebuit să ştie adevărul. (...) Cercetările în dosarele penale deschise pe numele meu s-au derulat pe parcursul a 2 ani şi 6 luni, atât la DNA Galaţi cât şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. La DNA Galaţi, în baza aceloraşi documente, dosarul a fost clasat în 15 zile calendaristice (18.03.2015 – 02.04.2015). La Brăila cercetările au continuat până în data de 19.08.2016, când dosarul a fost CLASAT în baza art 16 alin 1 lit a, «fapta nu există» pentru 7 dintre cele 8 acuzaţii fantasmagorice şi art 16 alin 1 lit b, «fapta nu este prevăzuta în Codul Penal», pentru cealaltă acuzaţie, susţinere juridică lipsită de sens având în vedere documentele depuse la dosar în apărarea mea şi declaraţiile martorilor din dosar. În realitate fapta nu exista nici în acest caz. Sătulă de tot ceea ce am văzut şi s-a întâmplat pe parcursul cercetărilor în acest dosar, am refuzat să dau declaraţie în faţa poliţistului (Zullas G. soţul-fostul soţ al dnei Zullas Ioana-Gabriela, candidat pe lista PNL, Senat, nr 2) solicitând să dau declaraţia clarificatoare numai in faţa procurorului de caz (dl procuror Fănel Mihalcea, al 4 lea procuror din acest dosar), care însă nu a dorit o declaraţie din partea mea. La sfârşit, după clasarea dosarului, la solicitarea expresă a familiei, nu am continuat demersurile faţă de acest dosar deşi am fost şi sunt foarte nemulţumită de unele aserţiuni din motivarea clasării. Dosarul are peste 1.000 de pagini din care 25 sunt ale acuzării restul, peste 975, sunt documente ale apărării. Au fost audiaţi peste 25 de martori, cei mai mulţi în campania electorală din mai-iunie 2016 când eu candidam pentru funcţia publică de Primar al municipiului Brăila. Din două în două zile câte unul… Au încercat să mă distrugă moral, administrativ, economic şi politic. Au încercat să-mi intimideze copiii, familia. Nu cred că au reuşit. Probabil că vor mai încerca”, se menţionează în adresa semnată de Simona Drăghincescu.
Reamintim că pe numele fostului director al Administraţiei Pieţelor, a fost deschis un dosar penal privind investiţiile realizate pe vremea când era şefa Direcţiei Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (DAPT). Unul dintre aspectele reclamate în plângerea penală de la care a pornit întreaga poveste face referire la demolarea unor chioşcuri din sectorul legume-fructe al Pieţei Halelor, construcţii care aparţineau domeniului public, după cum se menţionează şi în Cartea Funciară, pentru a fi înlocuite cu alte module comerciale, realizate din resurse private. De asemenea, fostul şef de la pieţe a mai fost acuzat că ar fi vândut comercianţilor din sectorul Flori chioşcurile realizate pe banii DAPT, fără a avea aprobarea CLM.