Drăghincescu, avocatul diavolului pesedist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drăghincescu, avocatul diavolului pesedist

De asemenea, liberala Simona Drăghincescu este suspect de docilă cu duşmanul de clasă pe nume PSD. Da, ştiu că d-na Simona Drăghincescu este (mai degrabă era) un critic vehement al puterii, dar trebuie să reţinem nuanţa: Drăghincescu a criticat cu obstinaţie „administraţia Simionescu" şi prea puţin pe primarul Aurel Simionescu. Adică, mă-nţelegi, d-na Drăghincescu are ce are cu „regimul", nu cu „dictatorul" Simionescu.
La cea mai recentă şedinţă CLM Brăila, d-na consilier independent-pedelist-penelist Simona Drăghincescu a surprins asistenţa sărind (încă o dată) în apărarea, sanchi, colegilor ei din consiliu ... de la PSD, nu de la PNL, aşa cum ne-am fi aşteptat cu toţii. Intervenţia d-nei Drăghincescu s-a produs în momentul în care în discuţie era subiectul referitor la felul în care a fost devalizată reţeaua de magistrale a CET. Cu o zi înainte, în ziarul Obiectiv apăruse un punct de vedere al „colegului" Cătălin Boboc, care afirma că în spatele furturilor de conducte s-ar afla câţiva pesedişti din Brăila. Deşi nu are dovezi care să spulbere afirmaţiile făcute de Boboc, liberala Drăghincescu a ţinut să precizeze că ea nu crede că pesediştii s-ar fi putut afla în spatele furtului de conducte aparţinând CET. „Îmi pare rău că ai mei colegi sunt catalogaţi ca mafioţi. Adică «mafia PSD-istă din CLM a vândut ceva» şi nu cred că este aşa. Personal, nu cred că vreun membru PSD are vreo firmă de tăiat fier vechi. Au cu centrale, dar nu cu fier vechi ..."
Aşadar, d-na Drăghincescu NU CREDE că pesediştii sunt hoţi. Iar dacă dumneaei NU CREDE, automat înseamnă că aşa şi este: pesediştii din Brăila (nu toţi, doar şmecherii din PSD) nu au absolut nicio vină pentru dispariţia a kilometri întregi de conducte din magistrala CET. Aaa, poate că pesediştii au combinaţii cu centrale pe gaz, cu altele, dar nu cu fier vechi - asta ca să întărim niţel spusele d-nei Drăghincescu.
Este interesant modul în care d-na consilier s-a băgat în seamă pe un subiect care nu o privea în mod direct. Şi de ce anume s-a băgat d-na Drăghincescu în seamă? Păi, pentru a spăla onoarea pesediştilor acuzaţi de liberalul Boboc, nicidecum pentru a sări în apărarea brăilenilor care i-au dat 20.000 de voturi, în 2012, ca să îi reprezinte inclusiv în faţa „mafiei pesediste" din municipiu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro