Consilierul municipal independent Simona Drăghincescu a anunţat faptul că a depus la Primărie o propunere în privinţa unui regulament pentru asociaţiile de proprietari. Aceasta a explicat că a pornit demersul ca urmare a unei nemulţumiri legate de propunerea venită luna trecută, pe acelaşi subiect, din partea municipalităţii, (regulament care poate fi consultat în prezent pe site-ul www.primariabraila.ro, la capitolul diverse - dezbateri publice). "Trebuie să recunosc că o foarte mare parte din această propunere a fost realizată de Federaţia Asociaţiilor de Proprietari, care are nici mai mult nici mai puţin decât 260 de asociaţii şi reprezintă un punct de vedere foarte important. Documentul conţine aproximativ 70 de pagini, iar ca număr de articole sunt 65. (...) Vreau să vă spun că şi Primăria are o propunere care a fost postată pe site, pusă teoretic în dezbatere publică. Este un simulacru de regulament, eu nu sunt de acord cu aşa ceva. Sunt luate articole din lege, puse unul lângă altul în zece pagini. Nu aşa se face un regulament", a declarat Drăghincescu. Totodată, consilierul a subliniat că a cerut deja sprijinul mai multor colegi din cadrul CLM Brăila, indiferent de culoarea politică. "Îi rog pe colegii cu care am avut discuţii - domnul Ene Tache, PSD-ul, PDL-ul, cu domnul Ionel Alexandru, o să încerc să iau legătura şi cu domnul Chiru de la PNŢCD şi chiar cu PNL-ul -, să susţină acest demers. Este cazul să luăm atitudine şi să avem un regulament care să conţină nişte reguli clare, stricte. Ce înseamnă asociaţie, administraţie de blocuri, de condominiu. Listele de la asociaţii să fie unitare în tot oraşul, ca să nu mai existe semne de întrebare, să fie semnate şi parafate de persoane avizate şi să se evite fraudarea cetăţenilor", a mai adăugat sursa citată. Mergând pe aceeaşi linie, Drăghincescu a mai adăugat şi faptul că în cazul în care regulamentul va trece de votul CLM Brăila, următorul pas ar fi distribuirea acestuia în format fizic către toate asociaţiile de proprietari existente.