Dovada de «iubire» a unui proxenet: «Aici am venit să facem bani, nu să dormim!» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dovada de «iubire» a unui proxenet: «Aici am venit să facem bani, nu să dormim!»

Proxenetul care şi-a dus iubita la Braşov şi a obligat-o să îşi vândă trupul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Valentin Mardale, individul de 28 de ani, este acuzat de infracţiunile de lipsire de libertate şi proxenetism.
Cea care a picat în mrejele lui este o tânără de 22 de ani, din oraşul Însurăţei, care a făcut greşeala de a se împrieteni cu bărbatul care şi-a petrecut câţiva ani la puşcărie. În august, cei doi au mers împreună la Braşov, iar iubitul a închiriat un apartament şi a pus-o pe fată să ofere servicii sexuale, contra cost. În primă fază, au arătat anchetatorii, fata ar fi fost de acord, însă ulterior s-a răzgândit. Atunci ea a fost sechestrată şi luată la bătaie, însă a reuşit să îşi sune tatăl şi să îi ceară ajutorul. Proxenetul a fost săltat de poliţişti, pe 15 august, fiind apoi arestat. Ulterior, faţă de acesta s-a dispus cercetarea sub control judiciar.

După cum se arată în rechizitoriul Parchetului, în seara de 14 august, la sediul IPJ Brăila s-a prezentat Ştefan C., care a prezentat mai multe mesaje transmise de fiica sa, ea solicitând ajutor. Fata spunea că este sechestrată într-un apartament din Braşov şi constrânsă să practice prostituţia. Poliţiştii şi procurorii au demarat imediat cercetările şi au stabilit că între inculpatul Valentin Mardale şi persoana vătămată Silvia C. exista de aproximativ 2 ani o relaţie de concubinaj, pe parcursul căreia au intervenit momente conflictuale între cei doi. Inculpatul se manifesta violent faţă de iubita sa. Încă din luna martie, au stabilit procurorii, tânăra şi concubinul ei au luat de comun acord decizia ca persoana vătămată să practice prostituţia, în vederea obţinerii de bani, în beneficiul ambilor. Relaţiile sexuale aveau loc pe raza municipiilor Galaţi şi Braşov, în a doua localitate activitatea desfăşurându-se într-un apartament închiriat. Braşovul a fost ales întrucât acolo numărul turiştilor era destul de mare, astfel că posibilităţile financiare erau crescute. Potrivit anchetatorilor, în data de 13 august, cei doi au plecat din Brăila, cu un maxi-taxi, pentru a ajunge la Braşov. Tânăra urma să practice prostituţia, decizia fiind luată de comun acord. Pe timpul deplasării, Valentin Mardale a postat, pe mai multe site-uri de profil, anunţuri cu serviciile oferite de Silvia potenţialilor clienţi şi tarifele practicate. Anunţurile erau însoţite şi de poze ale tinerei, ce fuseseră făcute anterior chiar de ea. Ajunşi la Braşov, cei doi concubini s-au întâlnit cu bărbatul de la care urmau să închirieze apartamentul şi au spus că au nevoie de apartament pentru mai multe zile. Inculpatul a închiriat apartamentul contra sumei de 130 lei pe zi, cerând să fie disponibile mai multe prosoape şi lenjerii. În dimineaţa zilei de 14 august, arată procurorii, pe numărul de telefon al tinerei a venit primul apel, iar bărbatul în cauză s-a prezentat la apartamentul unde se afla Silvia. Cei doi au întreţinut relaţii sexuale, contra cost, iar până după-amiază, tânăra a mai avut doi clienţi.

Ameninţări cu moartea

Totul a mers bine până în jurul orei 16.00, când Silvia şi-a anunţat iubitul că o doare capul şi că nu mai poate primi şi alţi clienţi, chiar dacă telefonul suna continuu. Auzind rugămintea concubinei sale, se arată în rechizitoriul parchetului, inculpatul a devenit violent şi recalcitrant, lovind-o pe aceasta de două ori cu palma peste faţă şi spunându-i "aici am venit să facem bani, nu să dormim". În aceste împrejurări, inculpatul i-a adresat persoanei vătămate diverse ameninţări cu acte violente îndreptate împotriva ei şi a familiei sale. Pentru a o speria, bărbatul i-a spus Silviei că o va urmări pe mama sa când va pleca de la muncă şi va da cu maşina peste ea, iar surorii sale îi va arunca o sticlă incendiară în maşină. "De asemenea, i-a transmis acesteia că, indiferent dacă va avea probleme din această cauză, va pune pe altcineva să ducă la îndeplinire aceste ameninţări. Constrângerea astfel exercitată era cu atât mai reală şi convingătoare pentru persoana vătămată, întrucât aceasta cunoştea că anterior concubinul său fusese condamnat pentru alte fapte de distrugere săvârşite prin incendiere, astfel cum relevă fişa de cazier a acestuia, iar în trecutul relaţiei lor fusese victima altor acţiuni violente ale acestuia". Tânăra a fost determinată să se retragă în sufragerie, însă aici a reuşit să transmită anumite mesaje surorii sale, folosind telefonul pe care era apelată de clienţi. La un moment dat, inculpatul Mardale a mers în sufragerie, întrucât nu auzea convobiri între iubita sa şi eventualii clienţi. El a pus-o să îşi sune părinţii şi să îi liniştească, pentru că bănuia că fata a cerut deja ajutorul. Convorbirile s-au purtat pe speaker, în prezenţa inculpatului, fata spunând că sunt bine şi că pleacă la munte. După discuţiile cu părinţii, arată procurorii, fata a mai reuşit să trimită un mesaj surorii ei, dezminţind cele spuse părinţilor şi atenţionând pe toată lumea să aibă grijă, întrucât a primit ameninţări cu moartea. Îngrijorată după primirea mesajelor, sora Silviei a redirecţionat mesajele către tată, iar acesta a mers la poliţie pentru a cere ajutorul.

Poliţiştii au escaladat balconul, întrucât nu li s-a deschis uşa

După ce s-a dat alarma, poliţiştii din Braşov au mers la adresa indicată şi au bătut în uşă, însă inculpatul a refuzat să deschidă. Mardale a întrebat-o pe Silvia dacă a anunţat ea poliţia, apoi i-a luat telefonul şi a extras cartela, pe care a aruncat-o în toaletă. Realizând că persoanele din interiorul apartamentului nu vor să deschidă uşa, unii dintre poliţiştii veniţi la faţa locului au reuşit să escaladeze balconul, profitând de faptul că apartamentul era situat la etajul 1. Au intrat şi l-au imobilizat pe inculpat. După ce au fost conduşi la sediul Poliţiei Braşov, partea vătămată a făcut declaraţii care se contraziceau, însă, ulterior, a spus că inculpatul o învăţase ce să spună dacă vor fi prinşi. În faţa anchetatorilor, inculpatul a spus că iubita lui se ocupa cu efectuarea unor şedinţe de masaj şi că el a deschis uşa poliţiştilor, atunci când aceştia au venit la apartamentul din Braşov.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au stabilit că faptele inculpatului Valentin Mardale, care a înlesnit practicarea prostituţiei de către Silvia C., obţinând foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi, şi care, prin constrângeri fizice şi morale, a împiedicat-o pe tânără să părăsească apartamentul din Braşov, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de proxenetism şi lipsire de libertate. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro