A doua oară Mija nu mai scapă de puşcărie. Şi vine dosarul ăla greu cu Bunea Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A doua oară Mija nu mai scapă de puşcărie. Şi vine dosarul ăla greu cu Bunea Stancu

Eu m-am folosit atunci de această întâmplare (nefericită, e drept) din viaţa lui Florin Mija pentru a afirma că, peste ani şi ani, când va fi întrebat ce anume a făcut ca vice la CJ, el nu va putea spune decât: „Mi-am rupt piciorul". Omul ăsta părea că nu face nimic, dar absolut nimic pentru a-şi justifica prezenţa în a doua funcţie ca importanţă în aparatul administrativ judeţean. Nici măcar rolul de umbră palidă a preşedintelui Bunea Stancu nu a reuşit să îl joace. Acum, după ani şi ani, când vedem cum anchetele îl ajung din urmă, realizăm că vicele Mija era preocupat doar să îşi umple buzunarele (ca mulţi alţii, e adevărat), conştient fiind că nu va fi veşnic în funcţia pe care ocupa la CJ Brăila. Problema este că într-o vreme parcă şi hoţii aveau mai multă imaginaţie, parcă nu băgau mâna aşa, ca mârlanii, în vistieria statului. Acest Mija a făcut nişte măgării pe mulţi bani, operând la modul rudimentar, ca ultimul flămând.
Zilele trecute, Mija a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Aparent, avem de a face cu o infracţiune minoră, pentru care probabil nimeni nu ar trebui să fie pedepsit cu închisoarea. Mare şmecherie, vor spune unii, o fi fost şi Mija neatent şi, prin prisma funcţiei de la CJ, a intrat în conflict de interese. Problema este că „interesul" care l-a băgat pe Mija în conflict cu legea a fost un biznis de 2 milioane de euro. Astfel, în calitate de vicepreşedinte al CJ Brăila, Mija a direcţionat contracte de 2 milioane de euro către câteva firme unde el avusese calitatea de acţionar sau salariat. Bre, 2 milioane de euro, da? Cu câţi bani credeţi că a rămas Mija după ce a făcut această măgărie care este încadrată doar la „conflict de interese"? Cam cât să fi fost comisionul lui Mija pentru că a direcţionat aceşti bani către firmele prietene? Dacă ar fi să mergem pe clasicul 10%, ar însemna că Mija a împuşcat 200.000 de euro din această afacere. Asta înseamnă de trei ori mai mulţi bani decât a luat Mija salariu timp de 5 ani ca vice la CJ Brăila. Doar dintr-o simplă semnătură. Şi pentru această faptă el a luat numai 1 an de închisoare şi ăsta cu suspendare? Să îi fie de bine. Problema este că din acest moment vicele Florin Mija are antecedente penale, iar o altă condamnare la închisoare va trebui să fie musai cu executare. Mija are pe rol un dosar greu de corupţie, alături de preşedintele Gheorghe Bunea Stancu, din care e greu de crezut că va scăpa cu achitare. Aşadar, Florin Mija poate să înceapă încă de pe acum să cânte refrenul ăla „Mult a fost, puţin mai este".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro