Două proiecte inedite, finalizate cu succes la Biblioteca Judeţeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două proiecte inedite, finalizate cu succes la Biblioteca Judeţeană

• este vorba despre pun parc tematic care a schimbat cu totul aspectul curţii instituţiei, dar şi despre o interesantă expoziţie despre tradiţiile pescăreşti ale Brăilei

 

Este binecunoscută preocuparea Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” pentru extinderea gamei de servicii destinate publicului bibliotecii, şi nu numai acestuia. Remarcăm, astfel, finalizarea recentă a două investiţii de excepţie, prin destinaţia, scopul şi calitatea lor de execuţie. Acestea pun în evidenţă o serie de aspecte legate de specificul pescăresc renumit al Brăilei. Nu avem un muzeu al acestei îndeletniciri care şi-a pus amprenta pe istoria şi economia Brăilei dar, după cum ne-a declarat Dragoş Neagu, directorul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati”, “ ceea ce s-a  realizat vine să suplinească un astfel de muzeu. Este vorba de Parcul tematic din incinta instituţiei, mai exact a «Spaţiului de recreere, învăţare şi socializare pe malul Dunării», finanţat prin Programul Operaţional Sectorial 2014 -2020”.
Cu un deplin fair-play,  directorul Neagu ne-a sugerat să ne adresăm, pentru mai multe detalii, Corinei Ciuraru, inimoasa autoare a respectivului proiect. Amabilă, domnia sa ne-a declarat că “pe şantier lucrările au continuat fără întrerupere, inclusiv de la declanşarea pandemiei, iar proiectul început în anul 2018 şi-a atins indicatorii şi următoarele obiective: 1) Educarea tinerei generaţii în spiritul respectului pentru mediu şi protejarea lui; în condiţiile schimbărilor climatice (în general) şi a ecosistemului Dunării (în special) – prin activităţi care prezintă fauna şi flora acvatică caracteristice zonei. 2) Revitalizarea specificului pescăresc al zonei Brăilei, factor generator  de tradiţii şi obiceiuri locale. 3) Facilitarea accesului gratuit la lectură şi informaţie, cu accent pe partea de patrimoniu local, moştenirea istorică  şi socială locală; tradiţii , activităţi şi personalităţi locale. În acest scop, cel mai important rezultat este amenajarea unui parc destinat activităţilor în aer liber ale instituţiei, dotat astfel încât să se integreze cu specificul pescăresc brăilean şi cu zona centrului istoric al oraşului.  Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 384.524,63 lei”.
Cine vizitează acum Parcul tematic  rămâne total şi plăcut surprins să vadă cum în locul unui teren arid şi plin de bălării, cu un gard necorespunzător, a apărut o zonă de linişte şi recreere, cu un ambient plăcut şi dotări specifice temei alese a proiectului: umbrele din stuf, un bazin sugerând imaginea unui peşte; flori, verdeaţă. jocuri pentru copii, un iluminat aparte etc. De altfel, parcul tematic a fost deja vizitat cu mult interes de către grupuri de copii, chiar în ziua recepţiei finale a investiţiei.

 

O expoziţie de poveste

Şi cum la Biblioteca Judeţeană o surpriză plăcută nu vine niciodată singură, a urmat vizitarea  (la subsol) a unei expoziţii, şi ea inedită la Brăila. Este vorba despre transpunerea în practică a proiectului “Brăila – Tărâmul pescăresc de altădată”. Valoarea proiectului (cu asistenţă financiară nerambursabilă, de asemenea ,finanţat prin POS 2014-2020) a fost de 994.026,42 lei. Autorul proiectului, Dragoş Neagu, directorul instituţiei, ne-a declarat că “îndeplinirea indicatorilor  a înlesnit atingerea obiectivului propus, şi anume realizarea unei expoziţii itinerante  privind istoricul pescuitului la Brăila, precum şi o serie de activităţi specifice, cu copiii şi tinerii, ce vor avea loc în acest spaţiu destinat comunităţii brăilene”.

Ne-a atras plăcut atenţia şi spaţiul expoziţional, cu documente şi fotografii de epocă provenite din colecţiile bibliotecii dar şi de la Sucursala Brăila a Arhivelor Naţionale. Interlocutorul nostru face apel şi la cei care pot dona fotografii, cărţi, reviste etc care să completeze fericit zestrea de informaţii şi imagini despre fascinanta lume a bălţilor şi activitatea de pescuit la Brăila. Noi ţinem să remarcăm şi amenajarea deosebită a spaţiului expoziţional, cu ale sale bolţi şi pereţi ca de cetate placaţi cu cărămidă aparentă; redând specificul construcţiilor din secolele trecute.
“Ideea dezvoltării acestui spaţiu este din anul 2010, când s-a trecut la extinderea şi modernizarea bibliotecii. În 2014 s-a realizat un prim studiu privind oportunităţile dezvoltării şi extinderii gamei de serviciilor bibliotecii, iar în 2017, Biblioteca Judeţeană Panait Istrati şi Consiliul Judeţean s-au implicat în finanţarea acestui spaţiu, prin POS Pescuit 2014-2020. Şi ne bucură că cele două programe amintite au fost un succes pus în slujba comunităţii brăilene”, ne-a declarat directorul Neagu.

Noi încheiem cu încă o felicitare, îndemnând brăilenii să se convingă de cele spuse. Mult succes!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro