Arhiepiscopul Cracovei, Stanislav Dziwisz, care a fost secretar personal al lui Ioan Paul al II-lea în ultimele decenii, a anunţat, zilele trecute, vindecarea unui copil polonez de nouă ani, bolnav de cancer la rinichi, care venise să se reculeagă la mormântul fostului papă, lângă biserica Sfântul Petru. "Un băiat polonez de nouă ani, din Gdansk, bolnav de cancer la rinichi, care se putea deplasa numai cu ajutorul unui scaun rulant, a fost în vizită la mormântul lui Ioan Paul al II-lea. Acolo s-a rugat, iar când a ieşit din biserică, le-a spus părinţilor că poate merge şi s-a ridicat din scaunul cu rotile", a explicat Dziwisz.
Cealaltă mărturie este a unui preot dintr-un spital din Cleveland, SUA, care a relatat, pentru canalul de televiziune ABC, cazul unui tânăr de 26 de ani. Acesta fusese rănit grav la cap în timpul unui jaf şi a supravieţuit după ce a primit rozariu sfinţit de Papa Ioan Paul al II-lea.
Pentru ca Ioan Paul al II-lea să fie beatificat, canonizat şi pentru a-i fi acordat statutul de sfânt, este nevoie de cel puţin un miracol recunoscut, înfăptuit de acesta. Congregaţia pentru Cauta Sfinţilor studiază deja un alt miracol, vindecarea unei credincioase franceze care suferea de Parkinson, maladie de care a suferit şi fostul cap al Bisericii Catolice.
Procesul de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea a fost început de Papa Benedict al XVI-lea în 2005, la două luni de la decesul fostului papă.