• un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort în locuinţa din Frecăţei, iar altul de 61 de ani, din Gropeni, a decis să îşi pună ştreangul de gât • bărbatul care s-a spânzurat a lăsat şi un bilet de adio
Doi brăileni au murit, ieri, în mod considerat suspect de poliţişti, unul, se pare, din cauze naturale, însă celălalt a decis să îşi ia zilele şi s-a spânzurat.
Miercuri dimineaţă, la ora 8.00, un localnic din Frecăţei a sesizat telefonic la Postul de Poliţie Comunal faptul că un bărbat de 62 de ani, dimiciliat în Municipiul Brăila, dar fără forme legale în Frecăţei, a fost găsit decedat în locuinţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări şi au constatat că trupul neînsufleţit nu prezenta urme vizibile de violenţă. Potrivit localnicilor, bărbatul nu ar fi avut medic de familie şi nu a avut cine să constate decesul şi să dea un certificat. În aceste condiţii, poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă, trupul neînsufleţit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.
Tot ieri, mai spre prânz, un bărbat din Gropeni a fost găsit spânzurat.
După cum ne-au transmis poliţiştii, în jurul orei 13.00, s-a sesizat prin apel 112 faptul că un localnic din Gropeni s-a spânzurat într-un garaj din curtea locuinţei, fiind găsit chiar de soţia sa. Bărbatul care a decis să moară se agăţase de o grindă. Se pare că a lăsat şi un bilet prin care îşi lua adio de la cei dragi.
Poliţiştii au dat startul anchetei şi au întocmit şi în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă. Cadavrul va ajunge tot la Morgă.