Două magazine "de vise" continuă să vândă etnobotanice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două magazine "de vise" continuă să vândă etnobotanice

Magazinele "de vise" încep să dispară, rând pe rând, de pe piaţa brăileană. Dacă la începutul lunii februarie funcţionau cinci magazine, în urma controalelor efectuate de organele abilitate, la patru dintre acestea li s-a suspendat activitatea. Totuşi, există informaţii că, la acest moment, două magazine funcţionează pe Calea Galaţi, patronii contestând în instanţă decizia de suspendare. Prefectul judeţului susţine că aceste magazine vor fi închise în scurt timp, după ce organele de control care fac parte din comisia constituită la nivelul Prefecturii le vor vizita. "Am început controalele. În luna decembrie, când am făcut un inventar, funcţionau 9 magazine de vise. Prefectura a dat un ordin la începutul lunii februarie, a fost creată o comisie mixtă, fiecare instituţie acţionând pe domeniul ei de activitate. De când le-am inventariat şi Garda Financiară, DSP, Protecţia Consumatorului, Poliţia de Crimă Organizată, au mai trecut pe acolo, am ajuns în situaţia în care, la începutul lunii februarie, mai erau cinci magazine. După efectuarea acestor controale, s-a dispus suspendarea activităţii la patru magazine, iar la unul nu a fost găsit reprezentantul. Probabil s-au anunţat între ei. Din informaţiile primite mai sunt operaţionale acum două magazine de etnobotanice, ambele pe Calea Galaţi, nr. 11 şi nr. 75. Dar nu au trecut toate organele de control pe la acestea. Noi sperăm să reuşim să le închidem. Cu certitudine, cum se procedează şi la acest moment, etnobotanicele se vor comercializa în continuare, pe site-uri, pe stradă, nu ştiu ce se va întâmpla. Modalitatea de acţiune va fi imprevizibilă, în orice caz vom căuta să luăm măsuri, pe site-uri mai greu, are cine să se ocupe, instituţiile abilitate sunt în alertă, îi urmăresc, îi monitorizează", a precizat prefectul Dumitru Popa. Controalele s-au efectuat în baza ordinului 68 din 4 februarie, emis de Prefectura judeţului, ulterior, pe data de 21 februarie, fiind emis un ordin comun la nivel naţional, semnat de şase ministere. Astfel, la nivelul prefecturii Brăila, s-a constituit o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor, care vor controla activitatea magazinelor "de vise".

Magazinele "de vise" care vor supravieţui, nu vor mai avea program non-stop

Prefectul Dumitru Popa garantează că şi cele două magazine "de vise" rămase în funcţiune vor fi închise în scurt timp, urmând controale în baza planului de acţiune întocmit la nivelul prefecturii. Pentru magazinele care vor reuşi să funcţioneze în continuare, prefectul vrea să modifice programul de funcţionare, care este acum 24 din 24, la 8 ore pe zi, respectiv 8.00 - 16.00 sau 16.00 - 22.00, după modelul magazinelor Plafar. Totuşi, în condiţiile în care patronii magazinelor cărora le-a fost suspendată activitatea contestă acest lucru în instanţă, este probabil ca ele să mai funcţioneze până când instanţa va lua o decizie definitivă. "Au atacat în instanţă şi se suspendă hotărârea pe perioada judecării, asta-i procedura, nu avem ce face. Dar în acelaşi timp noi continuăm controalele. Organele de control le-au suspendat activitatea, dar urmează să vedem dacă mai funcţionează sau nu. Din discuţiile purtate cu premierul, se încearcă o variantă legislativă. Singura ţară care a reuşit să închidă definitiv aceste magazine a fost Polonia, care a abordat această problemă altfel decât am abordat-o noi, au o viziune mai largă. Se poate urma acest exemplu, însă trebuie un text de lege. Noi acţionăm în continuare şi sperăm să îi descurajăm şi să îi putem închide până se va găsi o lege care va fi generică şi în baza căreia nu vor mai putea obţine autorizaţie de funcţionare pentru astfel de magazine. Oricum, noi nu ne aflăm în situaţii atât de disperate ca în alte oraşe, la Bucureşti sunt fără număr astfel de magazine, iar la Iaşi erau la un moment dat vreo 60 de astfel de magazine", a mai adăugat prefectul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro