• vinovat este un tânăr în vârstă de 18 ani, care nu a respectat semnificaţia indicatorului «Cedează trecerea»
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 27/28 ianuarie, un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiu, a provocat un accident rutier soldat cu două victime în zona centrală a oraşului, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Potrivit sursei citate, în jurul orei 23:00, tânărul conducea autoturismul proprietate personală pe strada 1 Decembrie 1918, circulând dinspre strada Unirii către strada Plevnei. La intersecţia 1 Decembrie 1918 cu Bulevarul Independenţei, acesta nu a respectat semnificaţia indicatorului «Cedează trecerea», şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o brăileancă în vârstă de 32 de ani. Brăileanca se deplasa pe Bulevardul Independenţei, pe sensul de mers Calea Galaţi - Calea Călăraşilor.
«În urma impactului, a rezultat rănirea şoferiţei şi au unei femei în vârstă de 37 de ani, din municipiu, pasager în maşina condusă de către aceasta, ambele find transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără să rămână internate», precizează Biroul de Presă al IPJ.
Ambii conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au întocmit tânărului de 18 ani dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.