Pentru a patra oară consecutiv, clubul Dumi Gym în colaborare cu Primăria Ianca organizează una dintre etapele zonă ale Campionatului Naţional de culturism, o competiţie la care vor fi prezenţi sportivi de la toate cluburile afiliate la federaţia de specialitate din Moldova. Cântarul oficial este astăzi la ora 10.00, iar trei ore mai târziu încep întrecerile oficiale. La finalul etapei de zonă va fi organizată şi Cupa oraşului Ianca, o competiţie la care vor participa doar sportivii seniori şi juniori ce vor ocupa primele locuri la fiecare categorie de greutate.
Clubul organizator va fi reprezentat de zece culturişti, Alin
Stăvărache, Costel Grigore, Adrian Dinu, Florin Oncioiu, Gabriel
Alexe, Florian Stoilescu, Sorin Pănescu, Cătălin Gatiu, Marius
Murgu, Paul Buleandră.
"Eu consider că totul este pregătit ca aceste două competiţii să se desfăşoare, ca de fiecare dată, în cele mai bune condiţii. Sper ca să obţinem şi cât mai multe calificări la etapa finală. Foarte interesantă şi spectaculoasă va fi şi competiţia în urma căreia vor fi
desemnaţi câştigătorii Cupei oraşului Ianca", a declarat Daniel
Dumitrescu, preşedintele clubului Dumi Gym.