* acțiunea, intitulată “Murdar-Curat”, s-a desfășurat la intrarea în municipiu, vizavi de restaurantul "Pește și vin" * la apelul cunoscutului caricaturist brăilean Costel Pătrășcan, voluntari de toate vârstele au încărcat zeci de saci cu resturi menajere și au plantat peste 300 de salcâmi * alți 200 de copaci vor fi plantați, săptămâna aceasta, în curtea unui liceu din Brăila
Pentru a treia oară de la organizarea campaniei “Murdar – Curat”, cunoscutul caricaturist brăilean Costel Pătrășcan ne dă tuturor lecții de bună-cuviință și hărnicie, reușind, totodată, să mobilizeze și să motiveze oameni de toate vârstele și condițiile sociale.
Sâmbătă, 17 aprilie, la inițiativa lui Costel Pătrășcan, zeci de copii, tineri și vârstnici au participat la o amplă campanie de ecologizare a unei zone situate pe partea dreaptă a șoselei care duce la Galați (vizavi de restaurantul "Pește și vin") unde zăceau tone de resturi menajere și deșeuri provenite din construcții. Potrivit organizatorului, participanții la acțiune au strâns, în doar două ore - de pe o suprafață relativ restrânsă - nu mai puțin de două camioane încărcate ochi cu gunoaie, după care au plantat peste 300 de puieți, în mare parte salcâmi. La finele acțiunii, au rămas 200 de copăcei care vor fi plantați și ei, săptămâna aceasta, în curtea unui liceu din Brăila, cu sprijinul elevilor și profesorilor.
Pare greu de crezut, dar campania inițiată de Costel Pătrășcan nu este privită cu ochi buni de toată lumea.
"Am auzit voci că astfel de acțiuni nu-și au rostul, că nu-i normal să adunăm gunoiul altora. Și că, oricum, Brăila este sufocată de gunoaie, așa că gestul nostru e disproporționat față de nevoile reale. Poate au și ei dreptate... Este adevărat că administrația face foarte puțin pentru oraș, că e mai mult reactivă decât proactivă, dar cred că ține și de noi, de oameni. Fără implicare și gesturi voluntare, orașul nu se va schimba. Și avem exemplul țărilor europene! Eu vreau să vă spun că acțiunile noastre vor să fie un semnal că nouă ne pasă, că vrem și că doar împreună putem schimba ceva - și nu că suntem gunoierii orașului", ne-a spus cunoscutul artist brăilean.
Pătrășcan a ținut să sublinieze faptul că la acțiunea de ecologizare au fost prezenți mulți copii împreună cu părinții lor și că aceștia au plantat copaci pe care i-au botezat cu numele lor (scrise pe etichetele atașate de copaci). În opinia organizatorului, simbolistica acestui mesaj ar putea să-i determine pe micii voluntari să vină să-și mai vadă copăceii, să-i ude și, de ce nu, să-i facă să îndrăgească și alți copaci.
"Poate că, în timp, vom reuși să-i determinăm cumva și pe cei care își aruncă mizeriile în spațiul public să nu o mai facă, pentru că, oricât de ciudat ar părea, gunoiul omniprezent provine de la brăileni care ne sunt rude, prieteni, vecini. Le mulțumesc mult celor care au participat la campania “Murdar-Curat” dar și celor care și-au dorit să vină și nu au putut! Mulțumesc mult Pizza Radu, RER Brăila, Seroplant și Eco Brăila pentru mâna întinsă și ajutorul dat! Mulțumesc și oamenilor care au dorit să susțină acțiunea în toate modurile, inclusiv financiar, dar au dorit să nu fie menționați!", a mai spus Costel Pătrășcan.