Două brăilence au ajuns în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două brăilence au ajuns în spatele gratiilor

o femeie de 51 de ani, condamnată pentru infracţiunea de tăinuire, de Judecătoria Alba Iulia, a fost prinsă de poliţiştii brăileni şi încarcerată la Penitenciarul Galaţi • o tânără de 24 de ani, cercetată pentru tâlhărie, a fost arestată după ce încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar

 

Poliţiştii au prins două femei care aveau mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea şi mandat de arestare preventivă.

Astfel, în ziua de 11 septembrie, poliţiştii din cadrul cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat o acţiune în vederea depistării persoanelor care se sustrag de la punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii. Poliţiştii au depistat-o pe o femeie, în vârstă de 51 de ani, din Brăila, pe numele căreia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii. “Judecătoria Alba Iulia  a emis, la data de 02.09.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, aceasta fiind încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

De asemenea, poliţiştii au depistat-o şi pe o tânără de 24 de ani din Brăila, pe numele căreia Judecătoria Brăila a emis, la data de 9 septembrie, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Tânăra cercetată pentru furt şi tâlhărie a fost arestată pentru încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse de luarea măsurii controlului judiciar. Ea a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro