Două accidente cu victime pe DE 584 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două accidente cu victime pe DE 584

Neatenţia la volan l-a aruncat cu maşina pe câmp pe un şofer brăilean, care circula pe DE 584. O femeie a ajuns la spital.
Evenimentul a avut loc în cursul zilei de joi, la ora 09.30, între localităţile Însurăţei şi Viziru, poliţiştii din cadrul Poliţei oraşului Însurăţei fiind sesizaţi prin apel 112. Echipajul deplasat la faţa locului a stabilit că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, conducea autoturismul din direcţia oraşului Slobozia către Brăila. La ieşirea din localitatea Însurăţei, pe fondul neatenţiei la volan, acesta a pierdut controlul maşinii şi a părăsit carosabilul pe partea stângă a direcţiei de mers, răsturnându-se. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere, în vârstă de 43 de ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În aceeaşi zi, la ora 17.00, tot pe DE 584, în afara localităţii Albina, s-a produs un alt eveniment rutier, vinovat fiind un şofer gălăţean. După cum v-am informat în ediţia online, în urma evenimentului, un copil a ajuns la spital. Şoferul autoturismului "Kia" a spus că celălalt conducător auto, aflat la volanul unui Opel, ar fi vrut să vireze stânga în zona societăţii de dezmembrări. Acesta din urmă a susţinut că a virat dreapta pentru că îi venise rău copilului. Poliţiştii i-au testat pe cei doi şoferi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Biroul de Presă al Poliţiei Brăila ne-a transmis faptul că, un gălăţean, în vârstă de 65 de ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina condusă de către un brăilean de 22 de ani, care circula în faţa sa. Aceasta mergea cu o viteză redusă pentru a efectua viraj stânga şi a fost lovită în partea din spate. "În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor, în vârstă de 13 ani, din judeţul Vrancea, pasager al autoturismului condus de către şoferul brăilean, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila", a precizat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro