Mergi la conţinutul principal

Dosarul ziarelor falsificate - instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi

Dosarul privind falsificarea cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" a ajuns deja la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în urma autosesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Aşa cum ne-a declarat prim-procurorul Fănel Mihalcea, Parchetul s-a autosesizat în data de 8 decembrie, despre faptul că ziare ce poartă sigla "Obiectiv" au fost împrăştiate prin municipiu şi judeţ şi că sunt folosite ca materiale de anticampanie electorală. În legătură cu acest caz, conducerea ziarului a sesizat Poliţia încă de pe data de 5 decembrie, când ziarele falsificate au continuat să fie împrăştiate, deşi campania electorală se terminase şi nu mai era voie să se întâmple acest lucru, iar pe data de 9 decembrie a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. "Noi ne-am autosesizat încă din 8 decembrie şi am trimis cazul la Parchetul de lângă Curtea de Apel Galaţi, cel care este în măsură să cerceteze infracţiunile de natură electorală. Sesizarea depusă de cotidianul «Obiectiv» pe data de 9 decembrie a fost şi ea trimisă la Galaţi, în completare la ce am trimis noi pe 8 decembrie", a subliniat prim-procurorul Mihalcea.
"Dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru stabilirea competenţei de instrumentare şi pentru delegare", ne-a mai declarat şi inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

PDL-iştii se jură că nu fură...

Democrat-liberalii brăileni neagă că ar avea vreo implicare, cât de mică, în realizarea şi distribuirea falselor ziare "Obiectiv".
Reamintim că în noaptea de 4/5 decembrie, persoane necunoscute au distribuit gratuit în municipiul Brăila şi în alte localităţi din judeţ o ediţie contrafăcută a cotidianului "Obiectiv". Ziarul, de doar patru pagini, imita designul ediţiei originale şi avea un evident conţinut de campanie electorală. În plus, era plin de minciuni, cum ar fi, de exemplu, că primarul Aurel Simionescu şi preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu îl susţineau pe Traian Băsescu. Ziarul contrafăcut diferea de original prin dimensiuni şi numărul de pagini. De asemenea, pentru a avea costuri minime, falsificatorii renunţaseră la fotografiile full-color, optând pentru varianta alb-negru-roşu. Poliţia a fost sesizată sâmbătă, în jurul prânzului, cu privire la acest incident.

"Noi nu am avut nicio legătură cu aşa ceva. În niciun caz nu am fost noi în spatele acestui plagiat. Noi ne-am asumat tot ce am făcut în această campanie, inclusiv fluturaşii aceia distribuiţi de tineri cu pelerine galbene. Dar în această chestiune, cu ziarul falsificat, PDL Brăila nu a avut nicio implicare", declară preşedintele organizaţiei locale a PDL, Giana Pătraşcu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro