Dicuţiile telefonice dintre deputaţi Nicolae Păun şi Mădălin Voicu demonstrează că şeful Partidei Romilor s-a întâlnit cu ministrul de Finanţe de la acea vreme, Eugen Teodorovici, pentru a discuta despre amnistierea de plata unor asigurări sociale pentru o anumită categorie socială. Probele DNA mai demonstrează şi dispreţul pe care Nicolae Păun îl poartă faţă de romii pentru care ar fi contractat două proiecte europene, banii ajungându-i în buzunare, potrivit Digi 24.
În referatul trimis de DNA la Camera Deputaţilor se arată că într-adevăr a existat întâlnirea dintre Nicolae Păun şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici. Mădălin Voicu a recunoscut zilele trecute că el a vorbit la telefon cu fostul ministru pentru a-l ruga să-l primească pe Nicolae Păun pentru o discuţie la el în birou. Deputatul a spus însă că nu ştia exact despre ce este vorba şi nici nu a cerut detalii ulterior.
Dispreţ la adresa celor care l-au ales
Din pasajele referatului mai reiese că Nicolae Păun i-a ameninţat pe procurori.
Procurorii mai notează că Nicole Păun, deputat reprezentant al minorităţii rome, avea o atitudine dispreţuitoare chiar la adresa oamenilor pe care îi reprezenta în Parlament.
De asemenea, în referat se mai arată că Mădălin Voicu îi cerea lui Nicolae Păun să-i facă o plată în avans. Procurorii spun că acest lucru este dovada evidentă că Partida Romilor îl plătea pe Mădălin Voicu pentru intervenţiile pe care le făcea.
Ieri, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a avizat pozitiv reţinerea şi arestearea celor doi parlamentari. Miercuri se va lua însă decizia finală.
DNA îl acuză pe Mădălin Voicu că ar fi intervenit la ANAF şi Guvern pentru promovarea unor legi. Nicolae Păun este suspectat de corupţie, spălare de bani şi trafic de influenţă. Este vorba despre două proiecte finanţate cu bani europeni, dar şi de la bugetul de stat pentru integrarea persoanelor din comunitatea romă.
Nicolae Păun ar fi demarat proiectele prin fundaţia pe care o conduce, iar aceste proiecte s-au întins pe trei ani, din 2010 până în 2013. Suma deturnată se ridică, potrivit procurorilor, la 5 milioane de euro.
Diaconu, complice
În urma acestei anchete, premierul l-a demis pe Gelu Diaconu din funcţia de preşedinte al ANAF. DNA îl acuză pe Gelu Diaconu că i-ar fi ajutat pe deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun să deturneze şase milioane de euro, bani europeni destinaţi integrării sociale a romilor.
În interceptările din dosar apare şi numele fostului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici. Dezvăluirea a făcut-o chiar Mădălin Voicu, după ce şi-a studiat dosarul la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor. Parlamentarul recunoaşte că a avut o convorbire cu Teodorovici, în care îl ruga să îl primească la discuţii pe Nicolae Păun. Însă nu consideră că asta înseamnă trafic de influenţă, una dintre infracţiunile de care îl acuză DNA.
Dosarul are 19 volume, 5.000 de pagini. Mare parte din dosar pe bazează pe interceptări. Nicolae Păun ar fi fost interceptat în timp ce spunea că în cazul în care va fi băgat la închisoare vrea să-l omoare pe procuror.