Caz stupefiant de îngreunare a actului de justiţie în instanţele brăilene. Deşi judecătorii sunt sufocaţi de sute şi sute de dosare, iar termenele în proces sunt amânate de la o lună la alta, există situaţii ciudate în care magistraţii sunt forţaţi de împrejurări să amâne la nesfârşit judecata. Un exemplu concludent în acest sens este un proces care bate pasul pe loc de mai multe luni din cauza unui raport medico-legal. Practic, respectivul document este folosit de beneficiar drept "scutire pe termen nelimitat" la procesul în care acum judecătorul dă amânări peste amânări, până se lămureşte problema. Totuşi, s-a dispus efectuarea unei contra-expertize la Institutul de Medicină Legală Bucureşti. Aceasta este, pe scurt, povestea întortocheată a unei cauze cu personaje cunoscute în plan local, dar care aruncă semne de întrebare şi asupra conducerii Serviciului local de Medicină Legală, culminând cu plângeri penale împotriva comisiei de expertiză, în frunte cu şeful instituţiei, dr. Gina Ilie.
Dar până să intrăm în scenariu, mai întâi vă prezentăm distribuţia "filmului": omul de afaceri Ilie Paraschiv, rivalul său, Nuţu Iulian, fost partener de afaceri şi, nu în ultimul rând, şeful de la Medicină Legală Brăila, dr. Gina Ilie. Iar în plan secund, personal judiciar şi magistraţi, toţi puşi să rezolve conflictul dintre personajele principale.
Povestea este un pic mai veche şi are în centru o rivalitate arhicunoscută în oraş, între Paraschiv şi Nuţu. De altfel, cei doi sunt şi protagoniştii unui scandal în toată regula, petrecut prin 2008 - 2009, în Centrul Comercial pe care îl deţineau ca parteneri în zona "Pistruiatu". În vara lui 2009, când s-a ajuns la divizarea participării la afacerea comună, Paraschiv şi Nuţu au sărit unul la gâtul celuilalt. În urma scandalului a plouat cu acuzaţii de o parte şi de alta însă cea mai gravă dintre ele, cea de distrugere, a ajuns să fie tranşată în justiţie. Reclamant în acest dosar este Ilie Paraschiv care îl acuză pe oponentul său că i-ar fi tulburat posesia şi provocat daune materiale evaluate la circa 8,5 miliarde de lei vechi. Procesul a fost deschis în vara lui 2009 însă, de la începutul acestui an bate pasul pe loc la Judecătoria Brăila. Cauza ar fi un act medico-legal eliberat în 2010, chiar în a treia zi de Crăciun, pe care Nuţu l-a prezentat instanţei aducând astfel la cunoştinţă faptul că nu se poate prezenta la proces.
În conţinutul actului contestat de Ilie Paraschiv se precizează că în urma analizelor medicale şi a istoricului stării de sănătate a lui Nuţu Iulian comisia de expertiză a ajuns la concluzia că "urmare a bolilor de care suferă şi datorită efectului cumulat nefavorabil al acestora asupra stării de sănătate apreciem că, ÎN PREZENT, cel în cauză nu poate participa la procesul penal". Dar iată şi lista de afecţiuni care au condus la concluzia de mai sus: "Numitul Nuţu Iulian suferă de insuficienţă ventriculară stângă, clasa a III-a NYHA, hipertensiune arterială esenţială severă cu grad de risc înalt, stenoză valvulară aortică degenerativă largă, aritmie extrasistolică ventriculară, boală cronică de rinichi stadiul III, gută". De reliefat aici că din întreaga listă de "probleme medicale" sare în ochi o afecţiune de care, până la urmă, suferă foarte multe persoane, cu atât mai mult un bărbat la vârsta pensionării: hipertensiunea. La fel cum şi guta sau problemele la rinichi sunt relativ comune plajei de vârstă peste 40 de ani. Un amănunt deloc de trecut cu vederea este şi acela că afecţiunile au fost dovedite cu documente medicale vechi din 2004. Una peste alta, raportul poartă parafele şi semnăturile dr. Gina Ilie, medic primar legist, dr. Mihaela Voicu, medic primar nefrologie-medicină internă şi dr. Anda Bujor, medic specialist cardiolog.
Paraschiv: "expertiza medico-legală o consider ca fiind neconformă cu realitatea"
"De când a prezentat instanţei şi depus la dosar acest document, Nuţu Iulian nu s-a mai prezentat la niciun termen. Pe baza expertizei medico-legale pe care eu o consider ca fiind neconformă cu realitatea, cât şi pe baza declaraţiei mincinoase făcute în instanţă de către acesta (situaţia de fapt: nu se poate prezenta în instanţă datorită unor aşa-zise suferinţe fizice) instanţa a dispus suspendarea judecăţii până la însănătoşirea inculpatului. Situaţia de fapt relatată de acesta este una falsă, în condiţiile în care inculpatul depune efort fizic, este prezent ca parte în alte cauze pe care le are la diferite instanţe, situaţie de fapt care se contrazice vădit cu cea expusă de acesta în dosarul nr. 8359/196/2009 al Judecătoriei Brăila", s-a plâns Paraschiv procurorilor brăileni. În plus, omul de afaceri a sesizat şi Poliţiei faptul că l-a văzut la volan pe Nuţu în condiţiile în care, din punctul său de vedere, afecţiunile în baza cărora s-a eliberat "scutirea de la proces" sunt de natură să-l ţină pe oponent departe de şofat.
Deşi instanţa a cerut, Nuţu nu s-a prezentat încă la Bucureşti pentru o nouă expertiză
Cum am mai amintit, pe rolul Judecătoriei Brăila figurează un dosar penal iniţiat de Ilie Paraschiv, inculpat fiind Nuţu Iulian, pe care îl acuză de distrugere. Dosarul, datat 25 august 2009, a avut aproape 20 de termene până acum. În februarie anul curent a intervenit şi o suspendare a procesului, însă în urma recursului formulat la Tribunal de Paraschiv cauza a ajuns din nou la Judecătoria Brăila, în sensul efectuării unei noi expertize medico-legale la Institutul de Medicină Legală Bucureşti. "Judecarea cauzei s-a suspendat în luna februarie, dar s-a formulat recurs de către Ilie Paraschiv şi Tribunalul Brăila a admis recursul şi s-a trimis dosarul la prima instanţă, Judecătoria, pentru continuarea judecăţii. Nuţu Iulian şi-a menţinut cererea privind suspendarea, pe motive medicale însă trebuie să se întocmească un raport la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, dar inculpatul nu s-a prezentat, deşi i s-a pus în vedere acest lucru. Cauza se judecă în continuare. Aceasta este procedura legală, trebuie să se prezinte pentru raportul de expertiză, altfel cererea lui de suspendare nu poate fi făcută", ne-a declarat judecător Anca Boldeanu, purtător de cuvânt al Judecătoriei Brăila.
"Expertiza a fost făcută conform normelor legale"
Problema raportului medico-legal, dar mai ales a concluziei trase de comisie este acum şi în atenţia Poliţiei şi Parchetului. Asta ca urmare a două plângeri penale formulate de Ilie Paraschiv. În prima dintre cauze, Paraschiv sesizează că membrii comisiei de expertiză medico-legală ar fi săvârşit infracţiunile de fals, uz de fals şi abuz în serviciu. În cel de-al doilea dosar, el sesizează că Nuţu Iulian a săvârşit infracţiunea de "participaţie improprie la infracţiunea de fals", în sensul că împreună cu membrii comisiei de expertiză medico-legală ar fi participat impropriu la comiterea infracţiunii.
Care este comentariul şefului de la Medicină Legală Brăila? Contactată telefonic pentru a-şi expune punctul de vedere în această spinoasă problemă, dr. Gina Ilie a explicat franc că, de fapt, concluzia era valabilă doar la momentul eliberării certificatului şi că, oricum, în cazul în care existau dubii, se puteau cere contra-expertize. "Am făcut o expertiză anul trecut, am precizat că, în momentul examinării medico-legale, în prezent, cel în cauză nu poate participa la procesul penal. Expertiza a fost făcută conform normelor metodologice în vigoare şi medico-legale şi s-au formulat nişte concluzii la momentul examinării. Concluziile au fost transmise instanţei, au fost făcute lămuriri şi clarificări în legătură cu noţiunea de "în prezent", iar instanţa a dispus în baza acestei expertize. În situaţia în care a generat nemulţumiri părţilor, putea să fie trimisă la forul superior, Institutul de Medicină Legală Iaşi, pentru avizare, pentru lămuriri suplimentare sau se putea solicita efectuarea unei noi expertize, urmând a se vedea cine are dreptate. Acestea sunt metodele de atac asupra unui act medico-legal. În sistemul medico-legal se respectă legea şi ierarhiile", a spus Gina Ilie.
Nuţu a prezentat acte false de la Institutul Clinic Fundeni
În baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, am reuşit să obţinem de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila informaţii privind dosarele în care sunt cercetaţi atât Iulian Nuţu, cât şi membrii comisiei care au semnat raportul de expertiză medico-legală. Dosarele se află în fază de plină cercetare, cea care urmează să dea un verdict în acest caz fiind Mihaela Leu, procuror din cadrul Parchetului brăilean. La Parchet s-a întocmit un dosar (ce cuprinde toate plângerile) în care Nuţu Iulian este cercetat pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă (i-a instigat pe membrii comisiei să întocmească un raport fals). La rândul lor, membrii comisiei, în frunte cu Gina Ilie, sunt cercetaţi pentru mărturie mincinoasă (abuz în serviciu la instigarea lui Nuţu). În acelaşi dosar sunt şi autori necunoscuţi (AN) faţă de care s-a şi început urmărirea penală pentru fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Stupefiant este faptul că, în urma verificărilor efectuate, procurorii au aflat că Iulian Nuţu "nu a fost internat la Institutul Clinic Fundeni", deşi la bazaraportului de expertiză medico-legală emis de SML Brăila au stat trei acte medicale ce poartă antetul acestei unităţi medicale. În plus, procurorul de caz a mai primit informaţia de la Spitalul Judeţean Brăila că lui Nuţu "i s-au acordat îngrijiri medicale în Secţia de Cardiologie, începând cu luna martie 2011, nu şi în cursul anului 2009 şi 2010", deşi la întocmirea raportului au fost depuse acte medicale pentru perioadele respective. Mai mult de atât, actele medicale ce poartă antetul Institutului Clinic Fundeni au stat şi la baza încadrării făptuitorului în gradul II de invaliditate. Din verificările efectuate, achetatorii au constatat că Nuţu nu a mai venit la procesul de distrugere, însă merge frecvent ba la Arhiva Judecătoriei Brăila, unde depune o serie de cereri în cauza respectivă, ba la Tribunal şi Judecătorie. Totodată, deşi suferă de boli grave, precizează anchetatorii, ce-l împiedică să participe la soluţionarea unui dosar penal, acesta a condus în mod frecvent, pe drumurile publice din municipiul Brăila, situaţie care rezultă din sancţiuni contravenţionale aplicate de către organele de poliţie. Procurorii au mai aflat că medicul cardiolog care a semnat raportul de expertiză medico-legală, Anda Bujor, ar fi medicul curant al lui Nuţu, astfel că rămâne de văzut dacă avea voie să facă parte din comisia de expertiză.
În plus, informează Parchetul brăilean, Nuţu Iulian mai este cercetat într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În fapt, spun procurorii, în calitate de acţionar la Cooperativa de Credit "Eleny" Brăila, în perioada 2005 - 2007, şi-a însuşit suma de 216.241 lei, ce putea fi restituită membrilor cooperatori sub formă de părţi sociale. Nici în această cauză, Nuţu Iulian nu s-a prezentat în mod sistematic la organele de urmărire penală, ceea ce a dus la tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei. Constatând că există probe cu privire la faptul că raportul de primă expertiză medico-legală emis de SML Brăila a avut la bază "acte medicale false care au putut influenţa concluziile stabilite de medicii de specialitate", anchetatorii au concluzionat că se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi. Vom reveni.