Cazul motocicliştilor gălăţeni care acuză că au fost agresaţi de şeful Jandarmeriei Brăila, la jumătatea lunii septembrie, a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. După o lună şi jumătate de la incident, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au decis să decline competenţa la Galaţi, ţinând cont de calitatea persoanelor cercetate în dosar. "Infracţiunile au fost săvârşite şi de către lucrători de poliţie care fac parte din Corpul ofiţerilor de poliţie şi sunt organe de cercetare penală ale Poliţiei Judiciare, judecându-se în primă instanţă de către Curţile de Apel, situaţie în care şi cercetarea penală se efectuează de către Parchetele de pe lângă Curţile de Apel, conform prevederilor legale", a precizat procuror Marinela Coşniţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Acum, procurorii gălăţeni sunt cei care vor face cercetări în acest caz, urmând ca, în final, să decidă vinovăţia celor implicaţi. Procurorii au înregistrate trei cauze penale, respectiv plângerea motocicliştilor gălăţeni, care susţin că au fost bătuţi de şeful Jandarmeriei Brăila, dar şi plângerea şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, colonel Vasile Silion, care acuză că a fost agresat de unul dintre motociclişti. Cea de-a treia cauză este o sesizare din oficiu a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ca urmare a articolelor apărute în presă şi vizează patru agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila şi un agent de la Jandarmerie, anchetaţi pentru abuz în serviciu. "S-a înregistrat dosarul, este în lucru la noi. Este vorba despre o singură persoană care atrage competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, un inspector de poliţie, ceilalţi fiind subofiţeri. Se fac cercetări în cazul tuturor persoanelor implicate, dar sunt încă la început", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procuror Marcel Codiţă.
Motocicliştii sunt convinşi că se va face dreptate
Deşi a trecut ceva timp de la incident, motocicliştii gălăţeni sunt totuşi răbdători, fiind convinşi că vinovaţii vor plăti. Motociclistul Grigore Turcu, cel care a stat trei zile în spital în urma loviturilor încasate, nu crede că se va încerca o muşamalizare a cazului, ţinând cont de "greutatea" persoanelor implicate, întrucât incidentul a fost mult prea grav. "Într-adevăr, a trecut destul de mult timp, dosarul nu a fost soluţionat, probabil de aia durează aşa mult. Noi am fost chemaţi să dăm declaraţii la Parchetul de la Brăila, cred că ultima oară acum vreo trei săptămâni. Nu ştiam că dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, încă nu ne-a anunţat nimeni. Auzisem că s-ar putea muta la Galaţi, oricum cercetările o să dureze, cazul este destul de complicat. Nu cred că se pune problema muşamalizării acestuia, întrucât incidentul a fost mult prea grav şi s-a mediatizat foarte mult. În plus, suntem patru persoane, nu una singură. O să vedem ce se va întâmpla în continuare", ne-a declarat motociclistul.
Cei patru motociclişti reclamă că au fost bătuţi, în ziua de 18 septembrie, de col. Silion, unul dintre fiii acestuia şi de karatistul Cornel Muşat, pentru că au refuzat să se dea din faţa maşinii pe care colonelul o conducea. La un semafor, după un schimb de replici, Silion le-ar fi pulverizat în faţă cu spray lacrimogen, unul dintre bikeri ripostând cu un pumn. Conflictul a continuat şi la următoarea intersecţie, unde Cornel Muşat le-ar fi blocat motocicliştilor calea şi le-a aplicat o "corecţie", până la sosirea echipajelor de poliţie. Gălăţenii au fost duşi la sediul Poliţiei Municipiului unde, spun ei, col. Silion şi unul dintre fiii săi i-au agresat, în final fiind şi amendaţi. A doua zi, şeful Jandarmeriei Brăila a depus plângere penală împotriva motociclistului care l-a agresat deşi, culmea, în spital era la acea dată chiar cel pe care Silion îl acuza de lovire, adică "agresorul" şi nu "victima". Motociclistul Grigore Turcu a stat trei zile în spital în urma loviturilor încasate şi, după spitalizare, a avut nevoie de încă 4 zile de îngrijiri medicale. De cealaltă parte, col. Silion, cel care îl acuză pe Turcu că l-ar fi agresat, şi-a scos certificat medico-legal cu 7-8 zile de îngrijiri medicale. Motociclistul agresat a povestit că a fost bătut cu sălbăticie de colonelul Silion şi fiul acestuia, sub privirile poliţiştilor.
Urmare a acestui incident, comunitatea motocicliştilor din România a decis să ia atitudine, organizând la Brăila, în data de 26 septembrie, un marş de protest împotriva abuzurilor autorităţilor, la care au participat peste 200 de motociclişti şi mopedişti din mai multe judeţe ale ţării.