Mergi la conţinutul principal

Dosarul "Madadi" a părăsit Brăila

A doua, referitoare la dispoziţiile art. 182 Cod Penal (vătămare corporală gravă), a fost admisă, dosarul fiind trimis la Curtea Constituţională. În opinia apărării, articolul de lege invocat încalcă "principiul egalităţii în faţa legii" precum şi "dreptul la un proces echitabil", pentru că sancţionează discriminatoriu persoanele în raport de urmarea produsă prin săvârşirea faptei, raportat la dispoziţiile art. 180 şi 181 Cod Penal (lovire şi vătămare corporală). Potrivit legii, instanţa brăileană este obligată să suspende procesul până la pronunţarea CC. Au existat cazuri în care procesul a fost suspendat şi un an de zile.

13madadi1Patronul SC "Irmex" SA Brăila, prin cei doi avocaţi aleşi, a solicitat pe parcursul procesului recuzarea (înlocuirea) completului de judecată, invocând diverse motive, inclusiv "lipsa de obiectivitate a completului de judecată". Acuzarea considera că, în mod incorect, judecătorul ar fi admis doar cererile părţii vătămate, iar pe ale inculpatului le-ar fi respins, dezavantajându-l. De asemenea, judecătorul "s-ar fi antepronunţat" în momentul în care a decis schimbarea încadrării juridice a faptei comise, din vătămare corporală în vătămare corporală gravă. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 2 septembrie 2008, în baza unui act emis de Serviciul de Medicină Legală Brăila, document în care se preciza că micuţei i-au fost necesare 70-75 de zile de îngrijiri medicale, faţă de 35 câte erau prevăzute iniţial. În cazul în care ar fi fost condamnat, Madadi risca între 2 şi 7 ani de închisoare. Răgazul obţinut prin sesizarea Curţii Constituţionale a picat, astfel, cum nu se poate mai bine pentru inculpat. Zilele trecute, Stănel Corbu a obţinut şi el suspendarea procesului penal, prin sesizarea CC, invocând, de asemenea, dreptul la un proces echitabil.

Reamintim că omul de afaceri Rouzbeh Madadi a fost trimis în judecată sub acuzaţia gravă că, în urmă cu 3 ani, ar fi opărit-o cu apă fiartă pe fiica sa, atunci în vârstă de 8 anişori, Sara. Fetiţa, acum în clasa a IV-a, a fost supusă, succesiv, la trei intervenţii chirurgicale, inclusiv în străinătate, potrivit declaraţiilor familiei. Deşi nu prezintă infirmitate fizică permanentă, spun actele medico-legale, fetiţa "prezintă prejudiciu estetic şi funcţional al mâinii drepte, pentru recuperarea căruia necesită operaţii succesive". După cum ne-a precizat familia victimei, chirurgii i-au prelevat porţiuni de ţesut de pe cap şi de pe coapse şi i le-au implantat pe mânuţe. Sara s-a născut în anul 1998, din relaţia lui Rouzbeh Madadi cu brăileanca Florenţa Laura B. şi s-a aflat în grija mamei până în martie 2006. Cum părinţii se despărţiseră, minora a fost încredinţată spre creştere şi educare tatălui, mama plecând la muncă în străinătate. În ziua de 17 mai 2006, fetiţa se afla în bucătăria apartamentului împreună cu tatăl şi cu menajera. Întrucât Sara îşi rodea unghiile, Madadi s-a hotărât să i le taie şi a luat un vas cu apă fierbinte de la chiuvetă "ca să i le înmoaie". După incident, fetiţei i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Brăila, iar a doua zi a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică Bucureşti, cu diagnosticul "arsură prin lichid fierbinte gr. II şi III la ambele mâini". Madadi a declarat că nu a intenţionat să-i provoace leziuni sau suferinţe minorei şi că singura sa "vină" este că nu a verificat temperatura apei. Iniţial, a fost cercetat pentru vătămare corporală, apoi pentru vătămare corporală gravă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro