Mergi la conţinutul principal

Dosarul lui Ridzi se extinde

Monica I. Ridzi şi consiliera sa ar fi făcut presiuni asupra funcţionarului din MTS Petru Toma Claudiu Constantinescu, pentru a întocmi 3 note de intrare-recepţie, prin care se atesta, în mod nereal, că electronicele cumpărate au ajuns mai repede la minister, spun surse apropiate părţilor din dosar.

 

Astfel, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, împreună cu Ioana Vârsta, consiliera sa, au făcut presiuni directe, dar şi prin alţi angajaţi din minister, asupra funcţionarului Constantinescu şi l-au determinat să facă trei note intrare-recepţie, fără număr, datate 4 mai 2009, prin care a atestat în fals că la MTS au ajuns la acea dată electronicele cumpărate. În realitate, electronicele au fost aduse mult mai târziu, spun aceleaşi surse.
Conform aceloraşi surse, directorul economic din MTS, Paul Diaconu, i-ar fi atras atenţia lui Ridzi că preţurile produselor pe care urmau să le cumpere erau peste cel al pieţei. Fostul ministru i-ar fi spus "să-şi vadă de treaba lui", pentru că totul a fost stabilit de ea şi de consiliera sa de imagine, Ioana Vârsta. Mai apoi, funcţionarul Claudiu Constantinescu ar fi auzit o discuţie între Ridzi şi Vârsta, în care fostul ministru îi povestea de discuţia cu Paul Diaconu, menţionând că "i-a dat o lecţie pentru viitor".
Pentru acest nou contract, procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele mai multor funcţionari şi directori din Ministerul Tineretului şi Sportului, care i-ar fi fost complici Monicăi Iacob Ridzi. Printre aceştia se numără şi consilierul său de imagine, Ioana Vârsta.
Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat, miercuri, pe site-ul său, mai multe discuţii dintre funcţionari ai MTS sau învinuiţi din acest dosar şi procurori.
Unul din contractele Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru care DNA cere Parlamentului avizul pentru extinderea urmăririi penale pe numele Monicăi Iacob Ridzi, a fost încheiat cu o firmă al cărui administrator este vicepreşedintele filialei PDL Găeşti, Aurică Bojin,potrivit surselor NewsIn.
Monica Iacob Ridzi ar fi încheiat, în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sportului, două contracte prin care a cumpărat pentru minister laptopuri, telefoane mobile şi fixe, imprimante, xeroxuri, frigidere şi aspiratoare la preţuri supraevaluate, una din firmele de la care a fost făcută achiziţia fiind a vicepreşedintelui filialei PDL Găeşti, Aurică Bojin, potrivit unor surse apropiate părţilor din dosar.
Ministerul a cumpărat de la Carpatik Impex SRL din Găeşti, firma unui membru PDL, electronice cu un adaos de 69.926,84 de lei. Astfel, firma a achiziţionat produsele cu 96.048,41 de lei şi le-a vândut ministerului cu 165.975,25 de lei. De asemenea, ministerul Turismului a mai cumpărat produse electronice de la SC Călin SRL Curtea de Argeş, cu 23.790, 48 de lei, în condiţiile în care firma le luase cu 15.667,28 de lei, aplicând un adaos de 8.123,2 de lei. Astfel, prejudiciul pe care l-ar fi produs ministerului a fost de aproximativ 100.000 de lei.
Mai mult, contractele ar fi fost încheiate cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare a OUG 34/2009, privind rectificarea bugetară, prin care se interzicea achiziţionarea de bunuri în instituţiile statului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro