Dosarul lui Mihăilescu va fi supus la vot în plenul Senatului săptămâna viitoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul lui Mihăilescu va fi supus la vot în plenul Senatului săptămâna viitoare

Biroul Permanent al Senatului a decis repartizarea către senatori a raportului Comisiei juridice în cazul lui Mihăilescu, urmând ca săptămâna viitoare să fie intrus pe ordinea de zi a plenului, pentru a fi supusă votului începere urmăririi penale solicitată de DNA.
"S-a ţinut cont şi de faptul că domnul Şerban Mihăilescu nu este valid în acest moment, dar s-a stabilit că indiferent de poziţia pe care dumnealui o are, marţea viitoare repartizăm raportul respectiv şi miercurea viitoare va fi discutat cel mai probabil în plen", a precizat chestorul Senatului, Ioan Chelaru.
Conducerea Senatului a amânat de câteva ori aducerea în plen a raportului în cazul Şerban Mihăilescu, pe motiv că Regulamentul acestei Camere trebuie "corectat" în acord cu decizia CCR ca hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului să fie luată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Modificarea a fost făcută de comisia de Regulament pe data de 23 aprilie şi adoptată de plenul Senatului în şedinţa de luni.
Pe 19 martie, 2009, Comisia juridică a Senatului nu a reuşit, în lipsa voturilor necesare, să acorde nici un vot pentru începerea urmăririi penale a lui Şerban Mihăilescu, niciunul împotrivă, astfel că raportul senatorilor jurişti nu va conţine vreo recomandare, iar plenul va fi cel care decide în cazul senatorului PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro