Dosarul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu, mutat la altă instanță | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu, mutat la altă instanță

Curtea de Apel București va judeca dosarul în care sunt implicate Elena Udrea, fost ministru și deputat, și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu.

 

Dosarul în care sunt acuzate Elena Udrea și Ioana Băsescu ar putea fi judecat de Curtea de Apel București, asta după ce magistrații instanței supreme s-au sesizat din oficiu pentru că nu au competențe în acest caz.

Președintele completului de cameră preliminară a invocat o excepție potrivit căreia nu instanța supremă ar fi de competență pentru a judeca acest dosar, ci instanța inferioară: Curtea de Apel.

Rămâne de văzut dacă această excepție va fi sau nu aprobată.

Magistrații de la ICCJ au considerat că faptele săvârșite de Elena Udrea nu ar fost în calitate de politician, ci în calitate de avocat, iar Ioana Băsescu ar fi săvârșit faptele de care este acuzat în calitate de notar.Astfel, o instanță de acest grad ar fi competentă să judece persoane cu aceste calități.

Dosarul a fost trimis de procurorii DNA în instanță luna trecută.

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) și spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului președinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În dosar, au mai fost deferiți justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită; Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.

Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, mai spune DNA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro