Dosarul electronic de sănătate este obligatoriu de la începutul acestei luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul electronic de sănătate este obligatoriu de la începutul acestei luni

De la începutul acestei luni, fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un dosar electronic de sănătate, iniţializarea dosarului făcându-se cu ocazia unui prim consult. Dosarul electronic de sănătate va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal, sunt în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.
Foarte importante sunt informaţiile din istoricul medical al pacientului, utile în situaţii de urgenţă şi considerate a fi vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări şi ultimele prescripţii, ultimele două introduse la cererea medicilor.
La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienţii şi medicii curanţi, iar accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar în caz de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia.
Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de către toţi medicii care au cod de parafă, sunt specialişti şi au semnătură electronică, iar matricea de securitate este proprietatea pacientului. Aceasta va fi dată pacientului de către orice medic, inclusiv de spital, ambulator sau de familie.
De precizat este faptul că pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara recent că fraudarea în sistemul sanitar nu va mai fi posibilă atunci când se vor folosi dosarul electronic al pacientului şi cardul naţional de sănătate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro