* au trecut aproape doi ani de la moartea suspectă a unui băiat de 15 ani și 10 luni, la un canal din Pisc, incident produs în mai 2021, iar tatăl își plânge fiul mort în condiții ciudate, fără a ști ce s-a întâmplat * recent, bărbatul ne-a anunțat că, după ce inițial s-a dat clasare în acest dosar de moarte suspectă, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, decizia dispusă de instanță fiind transmisă la domiciliul familiei * bărbatul insistă cu disperare să se facă lumină în dosarul morții suspecte a fiului său
Redeschiderea urmăririi penale în dosarul de moarte suspectă a unui adolescent care și-a găsit sfârșitul, în urmă cu aproape doi ani, la un canal din Pisc! Incidentul în urma căruia a murit Nicolaie Ciprian, în vârstă de 15 ani și 10 luni, a avut loc în mai 2021, iar tatăl său este convins că băiatul ar fi fost împins în apă de unul dintre tinerii care îl însoțeau. De altfel, tatăl adolescentului, Georgel Ionescu, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca moartea fiului său să fie anchetată cu simț de răspundere, acesta temându-se la un moment dat că totul va fi clasat. "Dacă acest caz nu ar fi fost făcut public prin intermediul ziarului, nu cred că s-ar fi mișcat lucrurile", ne-a declarat bărbatul, care ne-a cerut din nou ajutorul, pentru a face public mersul anchetei.
Cert este că acest dosar de moarte suspectă este în curs de cercetare de aproape doi ani de zile, iar în cauză nu s-a dat încă vreo soluție. De la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila ni s-a transmis faptul că cercetările nu au fost finalizate în acest caz, după redeschiderea urmăririi penale. Tatăl spune că nu vrea decât să afle adevărul cu privire la modul în care fiul său și-a găsit sfârșitul.
În răspunsul transmis de la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila, în baza solicitării redactorilor noștri, din data de 15 martie, ni s-a comunicat faptul că, după redeschiderea urmăririi penale, în dosarul indicat (nr. 2152/P/2021, care a fost transmis de tatăl copilului decedat): “cercetările au fost continuate pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, nefiind în acest moment finalizate. Veți fi informați la momentul emiterii unei soluții definitive”, se arată în răspunsul transmis de la PJ Brăila.
În dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, nr. 10397/196/2022 – petent Ionescu Georgel, ce are ca obiect “confimare redeschidere urmărire penală”, s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și se confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 2152/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, soluția dispusă la sfârșitul anului trecut fiind definitivă.
Tatăl băiatului mort susține că vestea redeschiderii urmăririi penale i-a adus speranță și speră să afle, cât mai curând, rezultatul anchetei în acest caz. Bărbatul nu vrea decât să se se stabilească cu exactitate cum a murit băiatul său și dacă, într-adevăr, cineva l-a împins în apă, după cum crede el.
Până la definitivarea cercetărilor, nimeni nu poate ști cum s-a produs decesul.
Redactorii au solicitat inițial un punct de vedere de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, dar am fost direcționați către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, de unde ni s-a transmis că cercetările în acest caz sunt încă în derulare.
Disperarea unui tată care își plânge fiul
De aproape doi ani, tatăl așteaptă un rezultat concret din partea anchetatorilor, cu privire la moartea suspectă a fiului său. După cum ne-a spus Georgel Ionescu, încă din data de 3 mai 2021, după ce copilul a murit în spital, organele de anchetă au arătat că este vorba despre o moarte suspectă și se continuă cercetările. Tatăl băiatului crede că acesta ar fi putut fi împins în apă de unul dintre tinerii cu care era la canal, întrucât el nu știa să înoate și n-ar fi intrat singur în canal. Totuși, omul susține că nu poate face vreo acuzație și așteaptă să se termine ancheta. “Mi-a murit băiatul de Paște, în 2021, a fost moarte suspectă. S-a întâmplat pe 2 mai, a mai trăit o zi la spital, iar pe 3 mai a murit. Nu îmi dă nimeni niciun răspuns, de atâta timp. Nouă luni m-am chinuit cu dosarul, să aflu date, atunci era la poliție. Dvs. m-ați ajutat că ați prezentat articolul în ziar, apoi m-a chemat la poliție și s-a apucat de dosar. Polițistul care s-a ocupat de acest caz a trimis dosarul la Parchet, dar nici până acum nu am primit vreun rezultat. Am primit informarea că instanța a dispus redeschiderea urmăririi penale, însă tot nu am un rezultat al anchetei, pentru a ști ce s-a întâmplat. În mai 2021, copilul meu a fost pe canal cu încă 5 băieți, jos la Pisc, acolo nu știu ce s-a întâmplat. A venit un domn, nici nu știu unde stă acesta, nu am luat nici nr. de la mașină, că soția mea a leșinat când a auzit. M-a anunțat că băiatul meu s-a înecat. Copilul meu a mai trăit o zi la spital, nu știu ce s-a întâmplat, nu poți pune vina pe cineva până nu se finalizează dosarul. A fost la canal cu un vecin de aici și cu alți patru băieți”, ne-a declarat Georgel Ionescu.
Inițial, în cauză chiar s-a dispus clasarea în acest dosar, după cum v-am informat într-o ediție a cotidianului nostru, în luna iulie, anul trecut.
Redactorii au solicitat atunci date cu privire la acest dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Ni s-a confirmat că această cauză se află la PJ Brăila, ba chiar s-ar fi dispus o ordonanță de clasare, însă decizia nu era definitivă. “Urmare solicitării dvs. înaintată prin poștă elecronică la data de 21.06.2022 și înregistrată la unitatea noastră la data de 24.06.2022, vă facem cunoscut faptul că în dosarul penal nr. 2152/P/2021 (nr. dosar moarte suspectă transmis de familia tânărului decedat - n.r.) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a fost emisă ordonanță de clasare la data de 18.04.2022, soluție care, la acest moment, nu este definitivă”, au transmis, anul trecut, reprezentanții PJ Brăila.
În articolul privind moartea suspectă a tânărului de 15 ani și câteva luni, prezentat la începutul anului trecut, după ce tatăl său a transmis o sesizare la redacție, am arătat declarațiile tatălui, care spunea că băiatul prezenta leziuni pe corp și în zona capului. „Am certificatul de deces de pe 3 mai (n.r. - 2021), dar el nu a murit numai înecat, că așa îi făceau autopsia și mi-l dădeau acasă. Dar când l-au adus la Morgă, pentru necropsie, el era vânăt pe piept și pe partea stângă la cap. De asta mi s-a dat și moarte suspectă, m-a trimis la Procuratură. Numai doi dintre cei cinci copii care au fost cu el au fost audiați de polițiști, le-a luat câte o declarație și atât. Băiatul meu avea 15 ani și 10 luni, a murit în condiții suspecte și nu s-a mai stabilit nimic. M-am dus după certificat constatator, dar ceea ce mi-a dat nu este certificatul constatator, apare doar accident, dar copilul avea vânătăi, lovituri, în certificatul constatator trebuia trecut. Vreau să știu ce s-a întâmplat și de ce a murit copilul meu”, ne-a mai spus Georgel Ionescu, tatăl minorului decedat, după cum v-am informat în edițiile prezentate anterior.
Acum, tatăl băiatului nu poate face altceva, decât să aștepte să se dea un verdict în acest caz, însă își exprimă nemulțumirea cu privire la durata acestei anchete.