Dosarul comisarului Coadă, cel care l-a acoperit pe Chivu, a ajuns la instanţa superioară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul comisarului Coadă, cel care l-a acoperit pe Chivu, a ajuns la instanţa superioară

fostul adjunct al Poliţiei Municipiului, Petru Mihăiţă Coadă, acuzat de procurorii anticorupţie de infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, îşi aşteaptă sentinţa finală la Curtea de Apel Galaţi • la Tribunalul Brăila, acesta a primit 6 luni închisoare cu suspendare, însă, în urma apelului formulat, atât de DNA Galaţi cât şi de inculpat, cauza a fost înregistrată, luna aceasta, la instanţa superioară • potrivit procurorilor, Coadă l-a acoperit pe fostul şef al IPJ Brăila, cms. şef Cătălin Chivu, acuzat că a lovit o femeie în trafic

 

“Apărătorul” fostului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Cătălin Chivu, acuzat că a lovit o femeie în trafic, îşi aşteaptă sentinţa finală în dosarul în care este judecat pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Este vorba despre fostul adjunct al Poliţiei Municipiului, Petru Mihăiţă Coadă, ajuns în atenţia procurorilor DNA şi condamnat în ianuarie, de Tribunalul Brăila, la 6 luni închisoare, cu suspendare. Zilele trecute, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, asta în urma apelului formulat atât de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, cât şi de inculpatul Coadă. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 14 iunie 2017.

În februarie 2016, DNA l-a trimis în judecată în stare de libertate pe ex-adjunctul Poliţiei Municipiului, comisarul Coadă, şi pe doi agenţi de poliţie, Viorel George Ghelase şi Virginel Sasu. Ofiţerul este acuzat că, în 2013, pe când ocupa funcţia de adjunct al comandantului de la Poliţia Municipiului, a încercat să ascundă faptul că fostul lui şef de la IPJ, cms. şef Cătălin Chivu, a lovit o femeie cu care se certase în trafic. Potrivit procurorilor, la data de 26 august 2013, inculpaţii, agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila la Biroul Ordine Publică, cu prilejul intervenţiei în urma sesizării unei altercaţii în trafic, au falsificat două înscrisuri oficiale. Era vorba despre procesul-verbal de sesizare din oficiu, respectiv fişa intervenţiei la un eveniment anunţat prin 112, pe care agenţii le-au întocmit şi semnat. Procurorii au arătat faptul că, în cuprinsul celor două documente, agenţii de poliţie au atestat, în mod deliberat, împrejurarea falsă potrivit căreia agresorul era o persoană neidentificată şi au omis în mod intenţionat să insereze faptul că

autorul agresiunii fusese indicat de victimă ca fiind un ofiţer de poliţie, ce deţinuse funcţie de conducere în cadrul IPJ Brăila.

La data de 27 august 2013, Coadă, în calitate de adjunct al şefului

 

Poliţiei Municipiului Brăila, “acţionând cu intenţie directă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin faptul că, prevalându-se de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia sa, a exercitat demersuri abuzive asupra unui subaltern, agent de poliţie, căruia i-a ordonat verbal, în mod ferm (după ce a aflat că cercetările relevaseră identitatea agresorului) ca, în fişa de eveniment pe care agentul avea obligaţia să o întocmească pentru a fi introdusă în fluxul informaţional poliţienesc, să ateste împrejurarea neadevărată că autorul era necunoscut”, se arată în actul de trimitere în judecată.

Iniţial, agentul de poliţie respectiv s-a conformat ordinului ilegal al lui Coadă şi a întocmit, împreună cu o altă persoană, o fişă de eveniment neconformă adevărului, pe care ulterior a refuzat să o înainteze spre implementare în fluxul informaţional poliţienesc, ba chiar a distrus-o.”În aceeaşi zi, inculpatul Coadă i-a prezentat şefului ierarhic, în mod deliberat, faptul că autorul agresiunii nu fusese identificat şi nici nu existau posibilităţi obiective de identificare a acestuia. Cu toate că, în acel moment, inculpatul Coadă cunoştea identitatea agresorului, el a încercat să îl determine pe şeful Poliţiei municipiului Brăila să dispună înregistrarea sesizării ca dosar penal cu autor necunoscut, acesta din urma nefiind de acord cu cererea respectivă”, mai argumentau procurorii anticorupţie.
Prin demersurile considerate abuzive de către anchetatori, Mihăiţă Coadă ar fi vătămat interesele legitime profesionale ale agentului de poliţie căruia i-a ordonat să menţioneze informaţii false în fişa de eveniment, precum şi interesele legitime ale Poliţiei municipiului Brăila. Totodată, Coadă a mai urmărit să obţină pentru agresor împiedicarea tragerii acestuia la răspundere penală pentru respectivul incident sau, cel puţin, îngreunarea cercetărilor. Toţi cei trei poliţişti acuzaţi au fost puşi la dispoziţia comenzii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, asta până când instanţa va decide. La şedinţa din data de 19 ianuarie 2017 s-a dat soluţia primei instanţe. În timp ce inculpatul Petru Mihăiţă Coadă a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendare, cei doi agenţi de poliţie judecaţi în aceeaşi cauză au primit doar avertisment.

Reamintim că ofiţerul Coadă este poliţist de misiuni internaţionale, chemat chiar şi la cercetări din străinătate, care a lucrat cu cms. şef Cătălin Chivu în Kosovo, în operaţiuni de apărare şi menţinere a păcii.

 

Altercaţia din trafic, ameninţări şi şantaj

După cum se arată în motivarea procurorilor DNA, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la unele aspecte, aşa cum rezultau ele la momentul sesizării, din datele şi informaţiile cunoscute. 

În ziua de 26.08.2013, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost sesizat telefonic la „112” de către numitul P.M.D. , referitor la faptul că, în timp ce se deplasa în municipiul Brăila, pe şoseaua Râmnicu Sărat, în direcţia comunei Cazasu, cu autoturismul, însoţit fiind de cumnata sa P.D. , au fost şicanaţi în trafic de un autoturism marca Honda, de culoare roşie, care a oprit în dreptul spălătoriei auto de pe şos. Râmnicu Sărat, iar conducătorul auto a intrat în curtea spălătoriei. “Intrigată fiind de comportamentul neadecvat în trafic al persoanei care conducea autoturismul, P.D. a intrat după respectivul conducător în curte şi i-a reproşat aspectele petrecute în trafic, moment în care conducătorul auto şicanator a lovit-o, aplicându-i mai multe lovituri cu palmele peste faţă şi în zona capului. La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie formată din agenţii Sasu Virgil (identificat pe parcursul cercetărilor în persoana inculpatului SASU VIRGINEL ) şi agentul principal Ghelase Viorel (identificat pe parcursul cercetărilor în persoana inculpatului Ghelase George – Viorel), care au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu în care au menţionat situaţia constatată”. 

Potrivit anchetatorilor, verificările efectuate au stabilit că spălătoria auto de pe Râmnicu Sărat aparţinea lui M.A. , zis „A.B.”, iar tânărul care a condus autoturismul Honda a fost identificat în persoana lui C.C., ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. Pentru a ascunde implicarea în acest eveniment – s-a reţinut în continuare în procesul-verbal de sesizare din oficiu – C.C. (n.r. - Cătălin Chivu) a mers la comisarul şef..., adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Brăila, care i-a confirmat despre existenţa acestui eveniment, cei doi înţelegându-se ca evenimentul să fie raportat cu autor necunoscut.

Consemnându-se iniţial o situaţie de fapt neadevărată, şeful Biroului Investigaţii Criminale – comisar şef I.I. – a refuzat să semneze buletinul de eveniment şi a solicitat întocmirea reală a acestuia, în care să se precizeze făptuitorul în persoana lui C.C. , lucru care s-a şi făcut ulterior.

Din informaţiile existente, tot la momentul sesizării din oficiu, a rezultat că numitul C.C. , pentru a se sustrage răspunderii penale, i-a determinat pe prietenul său M.A. şi pe C.I. , zis „C “, să o şantajeze prin violenţă şi ameninţări pe P.D. , căreia i-au telefonat, pentru ca aceasta să nu mai depună plângere, cu toate că persoana vătămată vorbise anterior cu doctorul I.G. din cadrul Laboratorului de Medicină Legală să o examineze şi să-i elibereze certificatul medico-legal.

Din declaraţiile inculpaţilor Sasu Virginel şi Ghelase George – Viorel reiese că, până la respectiva etapă a intervenţiei lor, atât P.D. cât şi P.M.D. fuseseră constant vehemenţi în formularea de către persoana agresată a unei plângeri în scopul tragerii la răspundere penală a agresorului, pentru violenţele fizice exercitate asupra ei. Când însă agenţii de poliţie au ajuns în momentul iniţierii întocmirii documentelor scrise, atât P.D. cât şi P.M.D. au manifestat o „schimbare bruscă şi aparent de neînţeles” a atitudinilor lor, în sensul că nu au mai dorit să se formuleze plângere penală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro