• Vasilică Topor, brăileanul care şi-a înjunghiat soţia de zece ori pentru că i-ar fi făcut vrăji, şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere • totodată, judecătorii l-au obligat pe Topor să efectueze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi să se trateze într-o clinică de psihiatrie • agresorul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip paranoid de către medicii de la INML “Mina Minovici” Bucureşti • victima a declarat că nu are nicio pretenţie, în condiţiile în care a fost salvată de socrul ei, fiind găsită pe carosabil, fără cunoştinţă, la 100 de metri distanţă de casă
Frica de vrăji şi incantaţii l-a făcut să pună mâna pe cuţit şi să-şi lovească soţia.
Brăileanul Vasilică Topor, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în condiţii de violenţă în familie, după ce solicitase, fără succes, schimbarea încadrării juridice a faptei comise. Bărbatul a recunoscut în faţa instanţei acuzaţiile aduse de procuror, cerând, totodată, o pedeapsă mai blândă, aplicată pentru lovire, nu pentru tentativă de omor.
Concomitent, judecătorii Tribunalului Brăila l-au obligat pe Topor să urmeze un curs de reintegrare socială derulat prin Serviciul de Probaţiune şi i-au impus să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, prin Serviciul de Utilitate Publică Seroplant sau Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul CLM Brăila. Nu în ultimul rând - lucru deosebit de important - instanţa de judecată a dispus faţă de inculpat aplicarea “măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”. Altfel spus, dacă sentinţa de condamnare rămâne definitivă, Vasilică Topor va fi internat cu de-a sila într-un spital de psihiatrie şi obligat la tratament medical de specialitate.
Judecătorii au dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului (aflat în arest preventiv încă din luna iulie a anului trecut) obligându-l, totodată, să plătească cheltuielile de spitalizare (peste 4.000 lei) reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate Topor Daniela în perioada 20-28 iulie 2017(în cadrul Secţiei Chirurgie Generală I de la Spitalul Judeţean). Culmea, femeia înjunghiată de soţ nu i-a solicitat acestuia nici măcar un leu despăgubiri pentru daunele morale sau materiale provocate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dar şi inculpatul Vasilică Topor au declarat apel împotriva senţinţei judecătoreşti, astfel că procesul se va relua la Curtea de Apel Galaţi.
19 ani de spaimă
Vasilică Topor a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia cu care convieţuise timp de 19 ani. Diagnosticat de medicii de la INML “Mina Minovici” Bucureşti cu afecţiuni psihice, Topor şi-a atacat soţia cu un cuţit lung de 18,5 cm, pe motiv că aceasta i-ar fi făcut farmece. Potrivit anchetatorilor, după ce a avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, victima şi-a iertat soţul, afirmând că, dacă ar fi vrut s-o omoare, acesta ar fi pus mâna pe un cuţit ceva mai mare. Dosarul tentativei de omor pe strada Mihai Bravu a fost instrumentat de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Mircea Ciutac.
Potrivit acuzării, Vasilică Topor şi-a bănuit soţia de practici oculte încă de la începutul căsătoriei, însă n-a divorţat de ea, considerând că mai nimerit ar fi fost s-o omoare.
“Inculpatul a considerat permanent că persoana vătămată practică ritualuri oculte, îi «face vrăji» datorită cărora a suferit o stare permanentă de slăbiciune, ajungând la concluzia necesităţii suprimării vieţii soţiei sale, separarea nefiind îndestulătoare. În ziua de 20 iulie 2017, inculpatul s-a deplasat la mormântul mamei sale pe care a observat o bucată de hârtie cu trei orificii conţinând fire de busuioc parţial arse şi tămâie, precum şi o punguţă cu pască, obiecte care i-au întărit convingerea că se practicase magie şi că autoarea era soţia sa, astfel încât s-a întors la domiciliu, unde a ajuns în jurul orei 20:30. Pe drum, s-a hotărât să o ucidă pe soţia sa”.
Cum a ajuns acasă, Vasilică Topor a luat din sertarul unei servante un cuţit păstrat ca amintire de familie, de 18,5 centimetri, după care a pătruns în camera alăturată, unde se afla soţia sa, Daniela, pe care o considera “vrăjitoare”. Victima stătea întinsă pe pat, iar bărbatul a întrebat-o ce a căutat la cimitir, la mormântul mamei sale. Daniela a negat că ar fi fost în acea zi la mormântul soacrei, însă bărbatul s-a năpustit asupra ei şi a început să o lovească cu cuţitul, loviturile vizâd cu predilecţie capul şi umerii victimei.
Speriată de moarte, femeia a început să strige după ajutor şi a încercat să se dea jos din pat, însă a căzut pe pardoseala camerei. Când a vrut să o lovească din nou, şi-a făcut apariţia tatăl agresorului, care l-a prins în braţe, trăgându-l la o parte.
Deşi rănită grav, Daniela s-a ridicat cum a putut şi a fugit pe strada Mihai Bravu. După ce a parcurs circa 100 de metri, femeia s-a prăbuşit pe carosabil, pierzându-şi cunoştinţa. Anchetatorii spun că, până la sosirea ambulanţei, pe şosea se formase o pată uriaşă de sânge, de 1 x 0,5 metri. Două brăilence au încercat să-i acorde rănitei primul ajutor şi au apelat Serviciul unic de urgenţe 112, Daniela Topor fiind ulterior transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a fost internată în perioada 20-28 iulie 2017. Din fericire, fiica soţilor Topor, în vârstă de numai 15 ani, nu se afla acasă în momentul în care s-a produs agresiunea.
Potrivit Raportului de primă expertiză medico-legală eliberat de Serviciul de Medicină Legală Brăila, persoana vătămată Topor Daniela a suferit 10 leziuni produse prin înjunghiere, toate în partea superioată a corpului, având nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cu toate acestea, brăileanca înjunghiată de soţ a declarat că nu vrea răzbunare şi că nu intenţionează să-i ceară despăgubiri pentru suferinţele cauzate. Potrivit procurorului criminalist, “persoana vătămată a declarat că, după aprecierea sa, inculpatul nu a intenţionat s-o ucidă, întrucât a folosit cuţitul amintire de familie, iar nu unul mai mare, din bucătărie”. Totodată, victima a mai declarat că, dacă ar fi vrut să-i ia viaţa, Vasilică ar fi urmărit-o în stradă, însă acesta a preferat să rămână în încăperea unde s-a produs agresiunea, nemişcat (!).
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică emis în luna octombrie 2017 de Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti, Vasilică Topor prezenta diagnosticul “tulburare de personalitate de tip paranoid” şi avea discernământul scăzut în raport cu fapta penală pentru care a fost cercetat. Medicii precizau, de asemenea, că, în cazul lui Topor, este necesară luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, lucru care s-a şi întâmplat în momentul pronunţării sentinţei de condamare.
Bărbatul care şi-a înjunghiat soţia pentru că i-ar fi făcut vrăji a fost arestat preventiv pe data de 21 iulie 2017, însă ulterior a fost pus în libertate.