Dosarul «Ucigașul cu coasa» a ajuns la Curtea de Apel Galați | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Ucigașul cu coasa» a ajuns la Curtea de Apel Galați

* septuagenarul acuzat c\ l-a ucis cu coasa pe un cons\tean de 32 de ani a fost achitat, `n prim\ instan]\, `ns\ procurorii Parchetului de pe l=ng\ Tribunalul Br\ila [i familia victimei au contestat decizia * ajuns la instan]a superioar\, dosarul `n care inculpatul B. Ilie este acuzat de infrac]iunea de omor are ast\zi primul termen de judecat\ * mai departe, magistra]ii vor stabili dac\ `n cazul atacului violent din localitatea }epe[ Vod\, care a dus la moartea unui om, a fost sau nu legitim\ ap\rare

 

Achitat în primă instanță pentru infracțiunea de omor, asta după ce s-a stabilit că a fost vorba despre legitimă apărare, septuagenarul din localitatea Țepeș Vodă, acuzat că l-a ucis cu coasa pe un consătean de 32 de ani, nu poate sta prea liniștit. Asta pentru că, în dosarul «Ucigașul cu coasa», procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, dar și familia victimei, au formulat apel împotriva soluției primei instanțe. Ajuns la Curtea de Apel Galați, dosarul în care inculpatul B. Ilie este acuzat de infracțiunea de omor are ca prim termen de judecată data de 21 septembrie. Rămâne de văzut care va fi soluția instanței superioare.

În luna aprilie, magistrații Tribunalului Brăila au dat sentința în cazul inculpatului B. Ilie, în vârstă de 71 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. S-a dispus achitarea septuagenarului acuzat că l-a ucis cu coasa pe un consătean, întrucât «este incidentă o cauză justificativă – legitima apărare». Reamintim că, fix în urmă cu un an, adică la data de 13 septembrie 2020, într-o seară de duminică, un bărbat de 32 de ani, tată a doi copii, a murit după ce un vecin de 71 de ani i-a înfipt coasa în inimă și plămâni. Atacul s-a produs chiar la domiciliul bătrânului, acesta încercând, se pare, să scape de loviturile încasate de la localnicul mult mai tânăr, după cum au arătat anchetatorii.

 

Ce au stabilit anchetatorii

După cum v-am informat în edițiile anterioare, anchetatorii au stabilit că tânărul de 32 de ani nu a avut vreo armă albă asupra sa, însă era sub influența alcoolului și l-a urmărit până acasă pe cel care avea să îi aducă moartea. Cei doi s-au luat la ceartă în zona unui chioșc, unde amândoi consumau alcool, motivul fiind o sumă de bani care ar fi dispărut din buzunarul bătrânului. Anchetatorii au stabilit că bătrânul ar fi fost lovit cu pumnii de consăteanul său, astfel că a decis să plece spre casă, fără a riposta, numai că atacatorul l-a urmărit și chiar a intrat în curtea septuagenarului cu intenția de a-l agresa în continuare, astfel că acesta a ripostat, aplicându-i o lovitură mortală cu coasa.

În toamna anului trecut, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ilie B. pentru infracțiunea de omor. Incidentul s-a petrecut în seara de 13 septembrie, în jurul orelor 19.45. “Din materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 13.09.2020, în jurul orelor 19.30, victima B. I. se afla în fața chioșcului în apropierea domiciliului său. La acel chioșc a sosit inculpatul B. I., consăteanul său, persoană cu care în urmă cu ceva timp avusese o discuție în contradictoriu, subiectul acesteia fiind o sumă de bani care îi dispăruse din buzunar inculpatului. Inculpatul și-a comandat 100 ml țuică, consumând-o acolo, iar la plecarea spre domiciliu a fost abordat de victimă, conform relatărilor inculpatului, victima l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, inculpatul plecând în grabă la domiciliu, fără a riposta. În continuare, inculpatul a fost urmărit îndeaproape de victimă, acesta a pătruns după inculpat în curtea celui din urmă, continuând să-l lovească cu pumnii în zona feței, fapt pentru care inculpatul s-a deplasat câțiva metri, către un porumbar, de pe gardul alăturat a luat o coasă care-i aparținea și s-a îndreptat cu aceasta către zona unde se afla victima. Deși inculpatul a declarat că victima se îndrepta în continuare către el pentru a-l agresa fizic cu pumnii, fără a avea vreun alt obiect în mâini, inculpatul i-a aplicat o singură lovitură cu partea metalică a coasei, producându-i victimei o leziune de violență care a început să sângereze abundent. Lovitura aplicată victimei de către inculpat i-a străpuns acestuia din urmă brațul stâng, apoi a pătruns în hemitoracele stâng, interesând cordul și plămânul stâng, lucru din care reiese intensitatea extrem de mare cu care inculpatul i-a aplicat victimei acea lovitură de coasă. Atunci, victima a părăsit curtea inculpatului, a mai parcurs circa 40 m pe partea carosabilă, îndreptându-se spre domiciliul său, însă din cauza rănii sângerânde a căzut pe mijlocul părții carosabile, nemaiputând să se ridice”, au stabilit anchetatorii.

Lucrători de la Ambulanță și Poliție au ajuns la fața locului, inculpatul fiind condus la sediul de poliție pentru cercetări, în timp ce personalul medical a încercat acordarea primului ajutor victimei. Bărbatul rănit grav a fost transportat către spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, însă pe drumul către unitatea spitalicească, victima B. I. a decedat. Serviciul de Medicină Legală Brăila a formulat concluziile preliminare relative la agresarea victimei, din fișa de constatări preliminare eliberată rezultând că moartea bărbatului a fost violentă.

Bărbatul acuzat de comiterea faptei a avut o atitudine sinceră în fața anchetatorilor, de recunoaștere a faptei comise. De asemenea, întrucât și inculpatul prezenta urme de violență fizică la nivelul corpului, și acesta a fost examinat medico-legal.

Procurorul a stabilit că fapta inculpatului B. Ilie, din localitatea Țepeș Vodă, care la data de 13 septembrie 2020, în jurul orelor 19.45, a lovit cu o coasă pe vecinul său de 32 de ani, rezultând decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor. “Avându-se în vedere modalitatea de comitere a faptei concrete, respectiv prin pătrunderea victimei în curtea locuinței inculpatului, precum și aplicarea de către victimă a unor lovituri cu pumnul la nivelul feței inculpatului, Parchetul consideră faptul că față de inculpat sunt aplicabile dispozițiile circumstanței atenuante a provocării, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 1  din Codul Penal, la momentul comiterii infracțiunii acesta fiind sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții produse de victimă prin acțiunea agresivă avută de aceasta față de inculpat (...)”, a arătat procurorul de caz.

Inculpatul cercetat sub controlului judiciar își așteaptă acum sentința finală la Curtea de Apel Galați.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro