Judecata în dosarul "Stancu vs. DNA" va fi reluată în luna august. Vineri, judecătorii Tribunalului Vrancea au menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de Florin Mija şi Nicolae Moisiu. La termenul de judecată de ieri a fost prezent şi inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, după cum ne-au informat surse din cadrul instanţei, el fiind adus de la Penitenciarul Focşani unde este încarcerat. "Termen pentru judecarea cauzei la 14.08.2015, ora 09.00. În baza disp. art. 362 C.pr.pen. şi art. 208 C.pr.pen., constată ca fiind legală şi temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Mija Florin şi Moisiu Nicolae. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Mija Florin şi Moisiu Nicolae, cu aceleaşi obligaţii. Stabileşte ca pronunţarea privind cererile de sechestru asigurator formulate de SC Tancrad Construct SRL Brăila şi SC Tancrad SRL Galaţi să se facă la data de 15.06.2015. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte măsurile preventive", este soluţia pronunţată în data de 12 iunie, după cum ne-a transmis Biroul de Relaţii Publice al Tribunalului Vrancea.
Reamintim că, în data de 2 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi încă 12 funcţionari salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi 3 societăţi de construcţii, respectiv "Concivia" SA, "Tancrad" SRL Galaţi şi subsidiara brăileană "Tancrad Construct", prin care s-a derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor
inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului.
Potrivit DNA, prejudiciul produs de inculpaţi, prin atribuirea unor contracte firmelor favorite, se ridică la aproape 3 milioane de lei. Contratele "cu dedicaţie" aveau ca obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC "Tancrad" SRL Galaţi şi SC "Tancrad Construct" SRL Brăila, respectiv reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila - SC "Concivia" SA. Odată cu trimiterea în judecată, a fost instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpaţilor Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin şi altor 6 funcţionari din CJ, dar şi asupra celor aparţinând societăţilor "Tancrad" şi "Concivia".