Dosarul «Mită la poliţişti». Poliţiştii au contestat măsura instanţei, care a dispus începerea judecăţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Mită la poliţişti». Poliţiştii au contestat măsura instanţei, care a dispus începerea judecăţii

După ce Tribunalul Brăila a respins excepţiile de nelegalitate invocate de inculpaţii în dosarul "Mită la poliţişti" şi au dispus începerea judecăţii, poliţiştii acuzaţi de luare de mită au formulat contestaţie. În aceste condiţii, judecata în dosar nu poate începe pentru că decizia finală privind contestaţiile poliţiştilor urmează să fie dată de Curtea de Apel Galaţi. Dosarul va ajunge la instanţa superioară, care va stabili un termen şi va decide dacă admite sau respinge acţiunea poliţiştilor. Cauza nu a fost încă înregistrată la CA Galaţi, contestaţiile împotriva măsurii Tribunalului Brăila fiind formulate pe 24 şi 25 septembrie.
Reamintim că pe 22 septembrie, Tribunalul Brăila a constatat legalitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi a dispus începerea judecăţii faţă de cei 22 de poliţişti. S-au respins ca neîntemeiate excepţiile de nelegalitate a actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului, invocate de cei acuzaţi. "Respinge ca neîntemeiate excepţiile de nelegalitate a actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului, precum şi cererile de excludere a unor probe din faza de urmărire penală şi de completare a probatoriului în faza de urmărire penală formulate de inculpaţii Pascu Dragoş, Ion Emanuel, Meiroşu Daniel, Oprescu Florian Valentin, Bălan Cristian, Paraleu Alin Petrişor, Podaru Fănel, Simion Marius, Bunea Marius, Hagiu Daniel, Meiroşu Cosmin Valentin, Cioroiu Aurelian Emanuel, Bunea Valentin Eugen, Manea Gheorghe, Grigoriu Ionuţ, Constantin Alexandru, Farcaş Stănică, Burlacu Victor, Custură Dragoş Constantin, Urse Ionuţ, Ilie Adrian şi Mocanu Adrian Ionuţ. Constată legalitatea rechizitoriului din data de 25.05.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a administrării probelor, precum şi a actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză", este soluţia dată ieri de Tribunalul Brăila. Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţi şi o menţine. Decizia instanţei nu era definitivă, în cauză putând fi formulată contestaţie pe fond, în termen de 3 zile. Poliţiştii, nemulţumiţi de soluţie, nu au stat prea mult pe gânduri.
În dimineaţa zilei de 11 mai, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au dat iama la Poliţia Rutieră Brăila, unde au avut loc descinderi în forţă. Au fost efectuate percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate pe raza judeţului Brăila, din care trei la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate în total 35 de persoane, din care 26 angajaţi MAI. Nu a durat prea mult şi procurorii ÎCCJ, care au coordonat ancheta, au dispus trimiterea în judecată a celor consideraţi suspecţi de luare de mită, fiind vorba în total despre 22 de agenţi de poliţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro