Dosarul «Cocaină la Million». Cinci traficanţi au scăpat de control judiciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Cocaină la Million». Cinci traficanţi au scăpat de control judiciar

Răsturnări de situaţie în dosarul traficanţilor de droguri care-şi făceau veacul pe Calea Călăraşilor şi frecventau cazinoul "Million".
Magistraţii Tribunalului Brăila au revocat, zilele acestea, măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Adrian Tabultoc, Romică Mengu, Cătălin Ionuţ Vlad, Cătălin Gabriel Gagu şi Costel Gabriel Ilie. În schimb, instanţa a decis menţinerea controlului judiciar faţă de Alexandru Cosmin Florea şi menţinerea arestului preventiv faţă de Marius Podaru şi Lucian Dobrin, care solicitaseră, fără sorţi de izbândă, arest la domiciliu.
Reamintim că, după doi ani de cercetări, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila au destructurat megareţeaua de trafic de "moarte albă" cu ramificaţii în Brăila şi Galaţi, care acţiona pe Calea Călăraşilor, în zona cazinoului "Million" (aproape de Barieră) şi care aruncase pe piaţa narcoticelor importante cantităţi de cocaină şi marijuana. După audierea a zeci de martori şi suspecţi, procurorii brăileni i-au trimis în judecată pe Adrian Tabultoc, Lucian Dobrin zis "Luci", Romică Mengu, Cătălin Ionuţ Vlad zis "Ion Mamaia", Marius Podaru zis "Ureche", Cătălin Gabriel Gagu zis "Gagu", Costel Gabriel Ilie zis "Gabi Cioara" şi Alexandru Cosmin Florea, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi punere la dispoziţie, cu ştiinţă, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri. La finalizarea anchetei, doar doi traficanţi de cocaină şi cannabis se mai aflau în arest preventiv, Dobrinş şi Podaru, pentru ceilalţi fiind aplicată măsura controlului judiciar. De altfel, Dobrin şi Podaru au fost singurii care au negat implicarea în traficul de stupefiante.
Concomitent, procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alţi doi suspecţi, Petruţ Alin Negoiţă zis "Babulică", din Galaţi, care se sustrage de la urmărirea penală, şi Marian Constantin zis "Dârdâilă". Reţeaua traficanţilor de cocaină care frecventau cazinoul "Million a intrat în vizorul procurorilor antimafia în octombrie 2012, când ofiţerii Brigării de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi (BCCO) au dat de urmele traficantului brăilean Cătălin Gabriel Gagu. Gagu vindea marijuana cu 70 de lei doza, însă, în aceeaşi lună, a fost dibuit şi Alexandru Cosmin Florea, individ care comercializa cocaină cu 100 de euro doza. Cocaina provenea de la un al treilea membru al reţelei, Lucian Dobrin. Nu după mult timp, oamenii legii au reuşit să-i identifice şi să-i dea pe mâna judecătorilor pe toţi membrii reţelei de trafic de droguri. Demn de remarcat este faptul că, în relaţiile cu clienţii, traficanţii foloseau un limbaj codat şi le solicitau acestora discreţie totală.
"Solicitarea din partea inculpaţilor a fost ca limbajul pentru a cumpăra droguri să fie unul codat, respectiv «trec pe la chioşc», «vin să bem o cafea împreună», «vreau să joc un FIFA». Chioşcul amintit este cel situat pe strada Hipodrom, în apropierea intersecţiei cu strada Şcolilor", precizau procurorii brăileni la finalizarea anchetei.
Oamenii legii îl caută acum pe Negoiţă Petruş Alin, zis "Babulică", individ care, la sfârşitul anului trecut, a introdus în ţară un kilogram de cocaină în valoare de peste 100.000 euro, cu intenţia de a o comercializa pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, contra sumei de 100 de euro gramul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro