Dosarul «Ahmeya». Contabila Serghiev a scăpat de arestul la domiciliu, cel puţin în primă instanţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Ahmeya». Contabila Serghiev a scăpat de arestul la domiciliu, cel puţin în primă instanţă

zilele trecute, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus înlocuirea arestului la domiciliu faţă de Serghiev Iolanda Ionica cu măsura controlului judiciar • decizia finală va fi luată însă la instanţa superioară • inculpata din dosarul “Ahmeya” a ajuns la arest  după ce a încălcat obligaţiile impuse prin controlul judiciar

 

Aflată de câteva luni în arest la domiciliu, asta după ce a stat anterior în Arestul IPJ Brăila, contabila Serghiev Iolanda Ionica, inculpată în dosarul “Ahmeya”, a obţinut câştig de cauză, în primă instanţă. Zilele trecute, Tribunalul Brăila  a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Decizia nu este însă definitivă, în cauză fiind deja formulată contestaţie. La Curtea de Apel Galaţi urmează să se ia decizia finală. “Admite cererea formulată de inculpata Serghiev Iolanda Ionica de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Dispune înlocuirea măsurii, pe o durata de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, este soluţia dată de Tribunalul Brăila.

Inculpata nu trebuie să uite de obligaţiile impuse. Mai exact, ea trebuie să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată şi să meargă conform programului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila - Biroul Supraveghere Judiciară. Dacă pleacă din România fără încuviinţarea instanţei, riscă să se întoarcă la arest, acesta fiind motivul care a şi ajuns anterior în spatele gratiilor.

Decizia care avea să îi dea contabilei de la “Ahmeya” planurile de sărbători peste cap a venit în luna decembrie 2016, după ce chiar ea a făcut greşeala care avea să o coste scump. Acuzata a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar. Potrivit unor surse judiciare, ea a vrut să plece din ţară, dar organele care se ocupau cu supravegherea au constatat greşeala inculpatei, au dat alarma, iar procurorii au cerut arestul pentru aceasta. La data de 14 decembrie, prima instanţă, adică Tribunalul Brăila, a dispus arestul preventiv, iar inculpata a formulat contestaţie şi a sperat că la instanţa superioară se va da altă soluţie. Nu a fost însă aşa. În ziua de 23 decembrie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi i-au respins contestaţia inculpatei Serghiev şi au dispus arestul. Femeia a fost introdusă în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Abia în luna aprilie 2017, inculpata Serghiev a a reuşit să se mute în arest la domiciliu, după ce instanţa a dispus înlocuirea măsurii preventive. Din aprilie, contabila a tot făcut eforturi ca să scape şi de arestul la domiciliu însă judecătorii nu prea au fost de acord. Rămâne de văzut care va fi acum decizia finală a instanţei.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi din dosarul “Ahmeya”, adică Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, Creţu Paul şi Vasile Sorica, faţă de ei se menţine controlul judiciar, evident cu obligaţii impuse. Ei trebuie să se prezinte la IPJ Brăila – Biroul Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte sunt chemaţi. Inculpaţii nu au voie să plece din ţară decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată şi nici să intre în legătură unul cu celălalt sau martorii cauzei. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau chiar arestul preventiv.

Dosarul “Ahmeya” a ajuns pe rolul instanţei, la mai bine de un an de la trimiterea în judecată a inculpaţilor. Asta pentru că s-au invocat excepţii, cei acuzaţi sperând că vor scăpa de răspunderea penală. În aprilie 2017, Tribunalul Brăila a constatat legalitatea probelor în dosar şi a dispus începerea judecăţii, inculpaţii având o listă lungă de infracţiuni, respectiv constituirea grupului infracţional organizat, fraudă informatică, falsul material în înscrisuri şi uzul de fals.

DIICOT - Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată a şase inculpaţi în acest dosar complex. Inculpaţii sunt acuzaţi de către anchetatori că, alături de alţi medici specialişti şi foşti angajaţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, au reuşit să deconteze reţete fictive, prejudiciul cauzat CJAS fiind în sumă de 7.057.613 lei. Potrivit procurorilor, a fost înregistrată în contabilitate achiziţia de medicamente oncologice - o parte achiziţionate chiar de la finalul anului 2010 (decontate în cadrul Programelor Naţionale de Sănătate), fie de la persoane fizice, fie de la firme cu comportament tip fantomă.

Următorul termen de judecată este stabilit pentru luna octombrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro