Dosar penal pentru femeia care a făcut scandal la «Electrica» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru femeia care a făcut scandal la «Electrica»

O brăileancă de 45 de ani, care miercuri, în jurul orei 12.00, "s-a dat în spectacol" la casieria societăţii "Electrica" de la lângă Telefoane, răspunde acum penal pentru faptele sale. Crina C., iritată peste măsură de vestea pe care i-a dat-o casiera referitoare la situaţia de plată a facturii mamei sale, a izbucnit: a luat telefonul fix de la ghişeu, l-a aruncat spre angajata "Electrica", după care s-a năpustit asupra acesteia, zgâriind-o pe faţă. Ceilalţi angajaţi au apelat la agentul de pază, care la rându-i a chemat jandarmii.
"Jandarmii s-au deplasat de urgenţă la adresa indicată, unde au identificat-o pe persoana recalcitrantă, iar din verificările efectuate, au constatat ca aceasta venise la societatea respectivă pentru unele informaţii legate de facturarea locului de consum al mamei sale, însă, la un moment dat, a devenit turbulentă şi a agresat-o fizic şi verbal pe angajata de la ghişeu", se arată într-un comunicat formulat de plt. maj. Sorin Neftode, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila.
După aplanarea stării conflictuale, jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, pe care le-au înaintat lucrătorilor I.P.J. Brăila, în vederea continuării verificărilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro