Urmărire penală in rem declanșată de procurori, după ce l-au audiat pe Sebastian Ghiţă la Parchetul General. Parlamentarul pretinde că ştie de ani de zile despre posibilul plagiat al procurorului-şef al DNA, Laura Codruta Kovesi. Sebastian Ghiţă spune că le-a dat investigatorilor probe care să îi susţină declaraţia precum şi o listă cu persoanele care îi pot confirma spusele.
Vreau să vă spun că mă bucur că azi Parchetul General ne arată nouă, oamenilor din România, că un procuror de la DNA, chiar și dna. Laura Codruța Kovesi, poate fi, ca orice cetățean din România, investigat și verificat, pentru că și mie, și multora dintre noi, începuse să ni se pară că acei oameni sunt deasupra legii. Și mie, și multora dintre noi începuse să ni se pară că acei oameni sunt deasupra legii și cred că din punctul acesta de vedere, o primă chestiune s-a risipit şi văd toţi că Parchetul General are această putere în România. Acest autodenunţ al meu a fost înregistrat şi cred că acum urmează şi calea legală”, declara Sebastian Ghiță, astăzi, la Parchetul General.
Acuzațiile lui Sebastian Ghiță
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, pe când făcea parte dintr-o Comisie a Consiliului Naţional de Etică, a falsificat un raport care arăta că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.
„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.
Laura Codruța Kovesi a precizat că nu a plagiat în lucrarea de doctorat prezentată la Universitatea de Vest din Timișoara în 2011 și a făcut trimitere la argumentele pe care le-a adus la momentul în care teza a fost analizată de CNE.
Un raport al Consiliului Național de Etică al Cercetării din 2012 îl contrazice pe Sebastian Ghiță cu privire la doctoratul Laurei Codruța Kovesi. Lucrarea de doctorat a șefei DNA a fost analizată în 2012 de o echipă de specialiști de la Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), care a întocmit un raport detaliat a cărui concluzie a fost că teza nu este un plagiat.