• rudele victimei îşi susţin în continuare teoria conform căreia se încearcă muşamalizarea cazului, deoarece la mijloc ar fi vorba despre un accident mortal de muncă • în martie 2018, un tânăr de 36 de ani a murit în spital, după ce i-a explodat în faţă un cauciuc, într-o vulcanizare din Cazasu • patronul vulcanizării le-ar fi spus rudelor că bărbatul venea ocazional şi ajuta la muncă, în schimbul unui pachet de ţigări
Luna aceasta se împlineşte un an de la moartea unui tânăr brăilean într-o vulcanizare din localitatea Cazasu, în urma unei explozii, iar dosarul penal deschis de poliţişti este încă în lucru. Rudele bărbatului mort cred tot mai mult în varianta muşamalizării accidentului, acuzând că la mijloc ar fi fost vorba despre un accident mortal de muncă, pentru că cel decedat nu ar fi avut niciun motiv să fie “voluntar” la vulcanizarea respectivă.
“Noi n-am primit nici acum un răspuns. Nu mai ştim nimic de dosar, pe unde este. A stagnat tot. Cred că se încearcă muşamalizarea. Vulcanizarea respectivă îşi desfăşoară în continuare activitatea, deşi patronul susţinea acum un an că acolo e doar o proprietate privată şi nu o vulcanizare...”, ne-a declarat, zilele trecute, cumnatul bărbatului decedat.
De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a transmis că dosarul penal deschis în acest caz este încă în lucru la Secţia 1 de Poliţie Rurală.
Reamintim că, în urmă cu aproximativ un an, un brăilean de 36 de ani a fost grav rănit într-o explozie produsă în localitatea Cazasu. Deşi medicii au depus toate eforturile necesare pentru a-l salva, bărbatul a murit pe patul de spital, la câteva zile de la incidentul grav. Rudele victimei susţin că în locul în care s-a produs explozia funcţionează o vulcanizare, iar brăileanul îşi începuse activitatea de curând acolo, dar fără forme legale. S-au făcut acuzaţii grave la vremea respectivă, acuzaţii pe care rudele le susţin şi astăzi: “Cumnatul meu muncea la vulcanizarea de TIR-uri, dar nu era angajat cu carte de muncă, muncea la negru, pentru că patronul a refuzat să-l angajeze cu forme legale. Iniţial, acest lucru a fost încadrat la «accident de muncă», dar patronul, având cine ştie ce relaţii, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au venit cu fişa FIAM şi au schimbat la «accident». Asta pentru că cei de acolo au declarat că cumnatul meu venea şi-i ajuta ocazional”, ne-a declarat ruda bărbatului. “Ei nu aveau scule pentru vulcanizare, iar roţile la camioane erau umflate...se încălzeau cu benzină şi se dădea foc. De la presiunea aia se umflă cauciucurile. Sâmbătă seară (10 martie 2018 - n.r.), i-a explodat cumnatului meu un cauciuc în faţă şi l-a desfigurat. (...) A decedat la spital. În acea zi, cumnatul meu s-a dus cu maşina la muncă. După incident, m-am dus să-i iau maşina de acolo şi m-am găsit cu tatăl proprietarului. I-am spus că nu o să rămână aşa, pentru că vom deschide proces în instanţă. După jumătate de oră, m-a sunat fiul lui, adică patronul, şi mi-a zis că «Dacă ştiam că sunteţi oameni d-ăştia, nu-i mai lăsam pe ai mei să cheltuie 150 de milioane». Nu s-au cheltuit atâta, dar în fine...Patronul mi-a zis că nu muncea, ci doar venea ocazional şi îi dădea bani pentru un pachet de ţigări. Ei, văzându-l de la ţară, au zis că dacă ne dau bani ne închid gura şi se muşamalizează tot. După chestia asta, patronul a încercat să mă contacteze de mai multe ori, ca să ne întâlnim, să rezolvăm paşnic treaba asta. Eu i-am spus că nu, pentru că ne vom vedea în instanţă”, ne-a mai spus cumnatul victimei, anul trecut.
Tot în 2018, patronul vulcanizării nu a dorit să comenteze acest subiect, spunând reporterilor “Obiectiv - Vocea Brăilei” doar că: “Nu este accident de muncă!”.