Brăileanul care are de gând să candideze la alegerile prezidenţiale, Doruleţ Iorga, a ţinut ieri prima sa conferinţă de presă, în care s-a prezentat oficial. Cu o stângăcie de neiertat, pentru un om care susţine că ştie exact în ce se bagă şi ce are de făcut, Iorga a făcut declaraţii care au oscilat între jenant şi comic. Astfel, potenţialul candidat a declarat că are o viziune care acoperă politicul, economicul şi socialul, dar încă nu este elaborat programul concret cu care va ieşi în faţa cetăţenilor. El a explicat că programul îl va realiza doar dacă va reuşi să strângă numărul de semnături necesar pentru a-şi depune candidatura. Atenţionat că mai sunt doar două luni până la alegeri, iar el abia a început strângerea de semnături, Iorga a explicat că până la urmă, "principalul meu mesaj este de a conştientiza cetăţenii că, totuşi, putem face ceva". Iorga este de părere că poate capacita cei 70% dintre românii care nu se prezintă la vot, acum, în România şi are senzaţia că simplul fapt că nu este membru al unui partid politic şi că declară sus şi tare că poate schimba situaţia în ţară este suficient pentru ca lumea să-l voteze. "Eu am ceea ce oferta politică nu are, la ora actuală", a susţinut Iorga, fără a preciza ce este acel "ceva".
Potenţialul candidat n-a fost dornic să precizeze prea multe nici legat de activitatea sa ca om de afaceri, fiind nevoie de insistenţa ziariştilor, pentru a spune numele firmei pe care o conduce în prezent, respectiv "ECOLOGIC 3 R": "Din '92 mă ocup de afaceri, am avut mai multe firme, iar în prezent lucrez pe managementul integrat al gestiunii deşeurilor de ambalaje. Nu cred că e cazul să vă spun numele, pentru că ceea ce fac eu mai fac doar două companii în România".
Întrebat ce sumă este dispus să cheltuiască pentru campania sa electorală, dacă va strânge numărul necesar de semnături, Iorga a înţeles, probabil, că ziariştii bat apropo-uri străvezii: "Nu despre bani e vorba. Nu vorbim de sume. Ştiu că presa, practic, atinge un punct real, e criză, presa are nevoie de bani, vă cred că va costa".
Potenţialul candidat ne-a mai anunţat că, în opinia sa, un preşedinte cu adevărat independent este singurul care poate curăţa clasa politică şi are senzaţia că metoda este foarte simplă: numeşte un guvern de tehnocraţi, dând la o parte toate partidele actuale, care, în opinia sa, au dovedit că nu urmăresc decât interese personale sau de grup şi sunt dispuse la orice compromis, ca să pună mâna pe ciolan. Atenţionat că nu poate da deoparte partidele, dat fiind că Guvernul propus de preşedinte - admiţând, prin absurd, că preşedintele poate nominaliza un întreg Guvern şi nu doar premierul -, trebuie votat în Parlament, exact de acele partide pe care le dispreţuieşte el, Iorga a improvizat pe loc: o să bage în Guvern şi tehnocraţi din rândul partidelor. Atenţionat, mai departe, că dacă introduce în Guvern oameni din partide înseamnă că ia la guvernare acele partide demne de dispreţ, de care intenţiona să se descotorosească, candidatul a opinat că nu e neapărat aşa, dat fiind că oamenii aceia nu vor avea nicio legătură cu partidele. Întrebat de ce ar vota partidele un Guvern din care fac parte oameni care, teoretic, nu au nicio legătură cu ele, Iorga ne-a explicat simplu: pentru că, altfel, el, preşedintele, va dizolva Parlamentul. Mai mult, Iorga este sigur că, dacă s-ar trezi cu Parlamentul dizolvat, partidele cele rele ar înţelege, speriate, că preşedintele Iorga nu glumeşte şi ar vota în favoarea următorului Guvern propus de el.
Precizăm că, potrivit Registrului Comerţului, pe lângă firma ECOLOGIC 3 R SRL, Doruleţ Iorga apare asociat şi administrator la SMART & GREEN ENERGY SRL, aflată încă în funcţiune, la INTEL CONSTRUCT SRL, intrată în procedură de lichidare şi la MINIPRET ENERGY SRL, care este în întrerupere temporară de activitate.