Donează pentru copiii din mediul rural! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Donează pentru copiii din mediul rural!

• brăileanca Miruna Meiroşu, vicepreşedinte, membru fondator al Asociaţiei “Curtea Veche”, a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a aduce cărţile mai aproape de copiii din satele şi comunele brăilene • până pe 2 iunie, cei care cred că educaţia este cheia către succes sunt invitaţi să se alăture campaniei şi să facă o donaţie, cât de mică, pe site-ul ONG-ului

 

De câţi brăileni este nevoie pentru a da o şansă copiilor din mediu rural? Asta este întrebarea şi, totodată, provocarea pe care o lansează brăileanca Miruna Meiroşu, vicepreşedinte şi membru fondator al Asociaţiei “Curtea Veche”, ONG-ce are ca activitate principală susţinerea cititului în rândul copiilor, mai ales al acelora din medii defavorizate.

În acest context, prin Programul de lectură pentru copii al asociaţiei, Miruna a demarat o campanie online de strângere de fonduri astfel încât 500, 1.000 sau chiar 2.000 de copii cu vâste între 7 şi 14 ani din satele şi comunele brăilene să descopere magia cărţilor.

“Programul de lectură pentru copii al Asociaţiei Curtea Veche este un program la naşterea căruia am contribuit şi la testarea căruia m-am implicat în ultimii cinci ani. De ce? Pentru că, pentru mine, educaţia a fost şi este singura salvare pentru o viaţă mai bună şi pentru un viitor sigur. Pentru că efectele lipsei de informare sunt unele care ne afectează pe toţi, pentru că îmi doresc ca generaţiile care vin din urmă să fie capabile să gândească pentru ele şi să vadă clar lumea din jur. Viitorul este cel pe care ni-l creăm şi fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva în jur, fie fiind vorba doar despre o carte de 3 euro cumpărată pentru un copil din Ianca sau din Bărăganul”, susţine Miruna.

Potrivit statisticilor, dintre copiii care se nasc în sate, doar 2% ajung să aibă studii superioare, iar gradul de analfabetism funcţional la nivel naţional ajunge la 45%. Brăileanca vrea să schimbe aceste cifre, iar cărţile sunt cheie pentru dezvoltarea comunităţilor.

“M-a impresionat de multe ori în aceşti ani să întâlnesc copii care nu au nici măcar o carte acasă şi m-a emoţionat să văd, după un timp, rezultatele pe care le obţii când deschizi o uşă copilului care nici măcar nu visează ce poate fi dincolo de ea”, mai susţine aceasta.

Din donaţiile făcute până acum pe pagina creată special pentru această campanie se pot achiziţiona cărţi care vor ajunge la 700 de copii din Perişoru şi Viziru. Însă obiectivul campaniei este ca numărul copiilor care se vor bucura poate de prima lor carte să ajungă la 2.000 sau chiar mai mult. Iar pentru cei care cred că îţi trebuie multe resurse ca să oferi cărţi unui copil sau unui sat întreg, iată cum stau lucrurile în realitate: cu doar 800 euro (3.800 lei) poate fi integrată în programul de lectură o şcoală cu 200 de elevi, cu 2000 de euro (aprox. 9.500 lei) un sat cu 500 de copii, iar cu 4.000 euro (puţin peste 19.000 lei) o şcoală cu 1.000 elevi.

“Educaţia pentru mine a fost calea ca să ajung să fac ce îmi place în viaţă. Atunci când nu situaţia materială grea contează să ţi se arate un drum. Oricine crede că poate să schimbe ceva în jurul lui chiar poate să facă asta. Ar trebui cumva să ne luăm responsabilitatea aceasta, să nu mai aşteptăm să se întâmple de la alţii şi să facem noi lucrurile să meargă. Ştiu că sună idealist, dar pe principiul acesta am pornit şi eu şi alţii ca mine şi am arătat că se poate. Pare puţin, dar cu un 15 lei venit din 100 de părţi poţi să schimbi viaţa unor copii. Brăileni sau nu, îi îndemnăm să se alăture acestei campanii pe toţi cei care vor să se implice în creşterea comunităţii prin puterea cărţilor”, este mesajul Mirunei.

Cei care vor să doneze o pot face online, prin card bancar, pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro. Data limită până la care se pot face donaţii este 2 iunie. Tot acolo găsiţi mai multe detalii, precum şi pe pagina de Facebook “Asociaţia Curtea Veche”.

De precizat că pe 6 şi 7 iunie, Miruna Meiroşu se va întoarce în Brăila, chiar la liceul pe care l-a absolvit. Este vorba despre Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu”, iar tot în cadrul programului de lectură elevii liceului vor primi cărţi din partea editurii Curtea Veche. Tot atunci, cărţile achiziţionate din donaţiile făcute de voi vor ajunge la copiii din satele şi comunele brăilene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro