Donatorul manuscriselor lui Cioran va fi recompensat cu o bursă în valoare de 18.200 de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Donatorul manuscriselor lui Cioran va fi recompensat cu o bursă în valoare de 18.200 de euro

Bursa va acoperi costul programului şi al manualelor necesare în cadrul cursurilor, "Donaţia manuscriselor lui Emil Cioran este un act generos şi exemplar, care ar trebui imitat, pentru că, în sfârşit, cultura română să reintre în posesia tuturor valorilor sale înstrăinate. Salutăm faptul că, prin efortul unui om inimos, manuscrisele unui mare gânditor român se întorc în ţară pe care a iubit-o şi a urât-o atât", a declarat rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Ioan Pânzaru.
La rândul său, Managing Partner Tiffin University, Marius Mihăilescu, a precizat că gestul lui George Brăiloiu ar trebui să reprezinte un exemplu pentru toţi oamenii de afaceri, iar instituţia pe care o reprezintă încurajează orice demers asemănător.
Programul Executive MBA, oferit de Tiffin University împreună cu Universitatea din Bucureşti, este acreditat şi recunoscut de către numeroase instituţii şi corporaţii ca formator de oameni de afaceri cu abilităţi manageriale, cu un nivel al cunoştintelor şi aptitudinilor foarte ridicat. Programul este concentrat pe dezvoltarea competenţelor legate de abilităţile de comunicare, rolul de lider şi munca în echipă, tehnologia informaţiei, fluxul şi managementul finanţelor companiei, rezolvarea problemelor, strategia şi analiza companiei în raport cu competitorii şi industria, managementul companiei la nivel naţional şi global.
George Brăiloiu a cumpărat o parte semnificativă din manuscrisele lui Cioran scoase la licitaţie la Paris, în 7 aprilie. Printre manuscrise se numără diploma şi teza de licenţă a scriitorului, diploma de bacalaureat şi manuscrisele volumelor "Schimbarea la faţă a României", "Cartea amăgirilor", "Lacrimi şi sfinţi". El a plătit 508.000 de euro, din care 408.000 pentru fondul Cioran, iar restul, taxe şi comisioane ale casei care a organizat licitaţia.
Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele Academiei Române, urmând ca instituţia să le multiplice şi să le publice, la fel cum s-a procedat cu manuscrisele lui Eminescu.
"Am considerat că Academia Română, care are menirea de a păstra şi cultiva literatura română, este instituţia care trebuie să aibă grijă de manuscrisele Cioran cumpărate de mine. Este un gest simbol, într-un moment în care avem nevoie de simboluri", a spus Brăiloiu, prezent la sediul Academiei.
Omul de afaceri - care deţine compania KDF Energy, activă pe piaţa certificatelor de emisii de dioxid de carbon - a precizat că a mai fost contactat, pentru a dona manuscrisele, de Ministerul Culturii şi de Biblioteca Centrală Universitară, însă a ales ca beneficiar Academia Română.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro