Mergi la conţinutul principal

Donald Trump sugerează că alegerile prezidenţiale din Statele Unite ar putea să fie "fraudate", o afirmaţie fără precedent

Trump nu a oferit încă o dovadă în acest sens, însă ar putea avea consecinţe grave pe termen lung pentru modul în care vor decurge alegerile din acest an.
"Trebuie să fiu cinstit, mă tem că alegerile vor fi fraudate," a declarat candidatul republican cu ocazia unui miting electoral care a avut loc luni la Columbus, Ohio. Trump a mai adăugat că a auzit "din ce în ce mai des" faptul că alegerile de anul acesta ar putea să nu fie echitabile, însă nu a oferit mai multe detalii.
Anterior, Trump a sugerat că alegerile primare din Partidul Democrat au fost aranjate pentru ca Hillary Clinton să-l învingă pe Bernie Sanders. În sprijinul afirmaţiilor sale, Trump a făcut referire la mesajele electronice ale liderilor democraţi care indicau o preferinţă a acestora pentru Clinton. Totuşi, Hillary Clinton a primit cu 3,7 milioane de voturi mai mult decât Sanders la nivel naţional.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro