• la finele lunii decembrie, reprezentanții Pizzeriei „Cuptor pe vatră” le-au oferit tinerilor de la Box Club „Robu & Iustin” Brăila câte un echipament sportiv complet, precum și delicioasele produse proaspăt scoase din cuptor • „Dacă Brăila vrea performanță, trebuie să-i sprijine pe tinerii sportivi”, ne-au declarat reprezentanții pizzeriei, care au promis că-i vor sprijini și pe viitor pe tinerii antrenați de Niță Robu, legenda boxului brăilean
La cumpăna dintre ani, reprezentanții Pizzeriei „Cuptor pe vatră”, de pe Strada Mioriței 9, din municipiul Brăila, le-au adus zâmbetul pe fețe și speranță în suflete tinerilor de la Box Club „Robu & Iustin”, antrenați de legenda boxului brăilean și al României, Niță Robu, campion balcanic și european înainte de 1989.
Astfel, încărcați cu daruri, în ziua de 31 decembrie 2024, reprezentanții Pizzeriei „Cuptor de vatră”din Brăila s-au deplasat la sediul clubului de box brăilean. Au fost întâmpinați de Niță Robu și de tinerii sportivi care au primit, fiecare, câte un echipament sportiv complet. Tinerii sportivi au primit, de asemenea, pizza, cozonaci și produse de patiserie din belșug, proaspăt scoase din cuptor. Pe lângă toate acestea, reprezentanții Pizzeriei „Cuptor pe vatră” au promis că-i vor ajuta pe tinerii sportivi ori de câte ori va fi cazul și atunci când se vor deplasa la concursurile sportive. Nu în ultimul rând, donatorii îi îndeamnă pe antreprenorii locali să-i sprijine pe sportivii aflați la început de carieră și pe cei care provin din familii cu venituri reduse.
„Dacă Brăila vrea performanță, trebuie să punem umărul și să-i sprijinim pe tinerii sportivi, pentru a se putea antrena în bune condiții și pentru a participa la competițiile sportive. Asta cu atât mai mult cu cât Box Club „Robu & Iustin” este antrenat de însuși Niță Robu, legenda sportului brăilean, mândria Brăilei”, a spus reprezentantul societăți comerciale brăilene.
Pe 31 decembrie, au primit echipamente noi șapte sportivi care au participat la antrenamente și au avut performanțe sportive în anul 2024. Doi dintre aceștia au fost recompensați cu premii la Cupa „Moș lui Crăciun”, eveniment care s-a desfășurat la Alexandria. Al optulea sportiv, plecat în concediu cu părinții, va primi și el darurile de la „Cuptor pe vatră” la revenirea la antrenament.
Reamintim că, după ce au inaugurat, în toamna anului 2022, Brutăria - covrigărie „Cuptor pe vatră” din satul Vărsătura, doi brăileni, soț și soție, care au fost plecați aproape douăzeci de ani în Germania, au deschis, în luna decembrie 2024, o pizzerie modernă pe Strada Mioriței nr. 9, din municipiu. Administratorul pizzeriei le oferă clienților, pe lângă delicioasele pizza pregătite în stil tradițional și câte o delicatesă bonus - plăcintă de bostan, plăcintă de mere, poale-n brâu, palmier cu vanilie, brioșe, melci cu nucă sau cu cacao. Mai mult, concomitent cu livrările la domiciliu, patronii noii pizzerii își ajută semenii aflați în dificultate, dar și pe copiii rămași singuri, oferindu-le pizza, cozonaci, produse de panificație și de patiserie. Cuptorul în care se prepară irezistibilele pizza este construit în stil tradițional, de către meșteri pricepuți, din cărămidă țigănească adusă tocmai de la Miercurea Ciuc, lut, sare și sticlă pisată. Pizza este preparată de un brăilean școlit în Italia, pizzar cu experiență, iar comenzile se pot face la numărul de telefon: 0742.032.980.